Richard Ensor a subliniat că, după cei cinci-şase ani de criză, care au urmat crizei din 2008, creşterea economică limitată din Vestul Europei are în sfârşit un impact asupra regiunii de sud-est a continentului.
"Luna trecută, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi-a îmbunătăţit previziunile pentru regiunea Europa de Sud-Est, creşterea fiind prognozată la 2,3% în acest an şi 2,8% la anul. România ar urma să aibă o creştere de 3% anul acesta, Macedonia ceva mai mare, iar Serbia începe să-şi revină", a spus Ensor.
El a precizat că principalele riscuri pentru regiune sunt criza din Grecia, situaţia din Ucraina şi problemele din relaţia cu Rusia, precum şi "impactul aşteptat al politicii monetare americane".
"Criza din Rusia descurajează investiţiile şi schimburile comerciale, deşi niciuna dintre aceste ţări /din regiune – n.r./ nu are mai mult de 5% din exporturi în Rusia, iar criza din Ucraina le face poziţia şi mai rea", a spus Richard Ensor.
Acesta le-a cerut celor prezenţi să ridice mâna dacă sunt de părere că Grecia va ieşi din zona euro în acest an sau va face paşi clari în această direcţie şi a remarcat că doar câteva persoane au ridicat mâna. Mult mai mulţi au fost cei care au ridicat mâna, împreună cu premierul Victor Ponta, la întrebarea dacă România va adera la zona euro.
"Cred că principala problemă din regiune este cererea finală aproape de zero şi lipsa creşterii din vestul Europei (…). 60% din schimburile voastre comerciale sunt cu vestul Europei, multe investiţii străine vin de acolo, iar acest lucru nu se întâmplă acum. O rată mai mare a angajărilor în regiune înseamnă o creştere de salarii redusă, investiţiile interne sunt modeste, iar creşterea productivităţii este şi ea limitată. De asemenea, există şi problema creditelor neperformante, iar în unele zone din regiune băncile străine sau subsidiarelor lor îşi reduc angajamentele, iar disponibilitatea creditelor este limitată", a mai spus Ensor.
El a apreciat că există şi motive de optimism în regiune, printre care o inflaţie aproape inexistentă, o reducere mult mai eficientă a deficitelor din sectorul public decât în vestul Europei şi o datorie publică ţinută sub control.
"Cel mai mare atu al regiunii este forţa de muncă educată, dar contează şi managementul antreprenorial sau climatul bun de afaceri", a declarat Ensor.
"În jur de 15% din întreaga populaţie europeană trăieşte în sud-estul Europei, dar de aici provine doar 3% din Produsul Naţional Brut. Deci potenţialul de creştere a sud-estului Europei este imens", a conchis preşedintele Euromoney Institutional Investor PLC.
Conferinţa Euromoney 'The Regional Finance and Investment Conference for SouthEast Europe' se desfăşoară pentru al doilea an consecutiv la Bucureşti. Potrivit organizatorilor, evenimentul reuneşte peste 300 de participanţi, care dezbat şi analizează provocările şi oportunităţile pe care le prezintă economiile din sud-estul Europei.
SURSA: Agerpres