„Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) adresează un apel Preşedintelui României şi Guvernului României să acţioneze cu responsabilitate şi să asigure participarea Ministrului Transporturilor din România la următorul Consiliu al Miniştrilor de Transport din UE care va avea loc la 3 decembrie 2018, la Bruxelles, pentru a apăra viitorul transportatorilor români în UE, într-un moment crucial, când Consiliul va decide soarta Pachetului Mobilitate şi când, de asemenea, este prevăzură prezentarea programului de lucru al viitoarei Preşedinţii Române a Consiliului Uniunii Europene”, au transmis reprezentanţii UNTRR, printr-un comunicat de presă.
Situația este dezastruoasă! S-a ajuns la Klaus Iohannis. Apel de ultimă oră
2 decembrie 2018, 17:50
Ultima modificare în 2 decembrie 2018, 17:50
Apel la Klaus Iohannis! Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) le-a adresat un apel Preşedintelui României şi Guvernului României cu privire la participarea Ministerului Transporturilor (MT) la Consiliul de Transport al Uniunii Europene (UE) de luni, 3 decembrie, printr-un comunicat de presă.
Reprezentanţii Uniunii au menţionat că pachetul mobilitate 1, publicat la data de 31 mai 2017, cuprinde propuneri importante de modificare a legislaţiei europene în domeniul transporturilor rutiere, realizate pe fondul protecţionismului în creştere al Statelor Membre din Vestul UE reunite în cadrul Alianţei Rutiere.
„Transportatorii central şi est-europeni vor fi cei mai afectaţi de măsurile propuse, care vor conduce la o creştere semnificativă a costurilor lor de operare şi la restricţionarea transporturilor rutiere internaţionale operate de aceştia în cadrul UE”, au precizat reprezentanţii UNTRR.
În acest context, Uniunea a avertizat că Austria, stat membru al Alianţei Rutiere, care deţine actuala Preşedinţie a Consiliului UE, face presiuni pentru adoptarea în cadrul Consiliului de Transport UE din 3 decembrie 2018 „a unui compromis periculos” privind pachetul mobilitate 1, prin care „se propune restricţionarea abuzivă a transporturilor rutiere internaţionale în UE, reprezentând un pas înapoi de la realizarea spaţiului european unic al transporturilor”.
„Solicităm Ministrului Transporturilor din România să respingă ferm compromisul propus de Preşedinţia Austriacă cu privire la dosarele cheie ale Pachetului Mobilitate pentru transportatorii români, respectiv: Propunerea inacceptabilă privind aplicarea directivei detaşării lucrătorilor la toate operaţiunile de transport rutier internaţional, cu exceptarea operaţiunilor de transport rutier bilateral definite extrem de restrictiv de către Preşedinţia Austriacă. (…) Propunerea inacceptabilă de restricţionare a cabotajului prin introducerea unei perioade de «răcire» (cooling off) de 7-14 zile, după ultima operaţiune de cabotaj înainte ca un transportator român să poată efectua alte operaţiuni de cabotaj în acelaşi stat membru. De asemenea, este inacceptabilă introducerea oricărei obligaţii privind «întoacerea acasă a vehiculelor»”, au susţinut reprezentanţii UNTRR.
În ceea ce priveşte prima propunere, Uniunea susţine că aceasta urmăreşte reducerea semnificativă a transporturilor rutiere internaţionale operate de transportatorii români în UE cu consecinţe negative asupra economiei României, în condiţiile în care, transportul rutier de mărfuri este principalul contributor la exportul de servicii al României, conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).
„UNTRR, alături de peste 50 de asociaţii profesionale de transport rutier din 24 de State Membre, inclusiv din Austria, au semnat Declaraţia comună împotriva aplicării Directivei Detaşării Lucrătorilor la operaţiunile de transport internaţional”, au detaliat reprezentanţii Uniunii.
Referitor la revizuirea regulilor europene privind timpii de conducere şi de odihnă, reprezentanţii Uniunii şi-au exprimat îngrijorarea privind propunerile Preşedinţiei Austriece legate de obligaţia întoarcerii acasă a şoferilor profesionişti, precum şi privind retro-echiparea camioanelor cu noul tahograf inteligent, generând costuri nejustificate transportatorilor români legate de interesul Statelor Alianţei Rutiere de a utiliza tahograful inteligent ca instrument de control pentru detaşare şi cabotaj.
„Solicităm României să susţină ca perioada de repaus săptămânal normal să poată fi efectuată în cabina camionului, conform practicii îndelungate a industriei de transport rutier la nivel european şi având în vedere lipsa acută de parcări sigure şi securizate pentru transportatorii rutieri la nivel european. În acest moment crucial pentru industria transporturilor rutiere din România şi din UE, solicităm Preşedintelui României şi Guvernului României să asigure implicarea activă şi responsabilă a Ministrului Transporturilor din România, ţară care va prelua Preşedinţia Consiliului UE la 01.01.2019!”, au mai cerut reprezentanţii UNTRR.
De asemenea, reprezentanţii Uniunii au solicitat MMT să consulte industria transporturilor rutiere din România cu privire la programul de lucru al viitoarei Preşedinţii Române a Consiliului UE.
„Solicităm coordonarea Ministrului Român al Transporturilor cu Miniştrii de Transport din alte State Membre afectate de propunerile Preşedinţiei Austriece privind Pachetul Mobilitate, pentru a apăra interesele transportatorilor rutieri români în cadrul Consiliului de Transport UE din 03.12.2018, respingând ferm propunerile abuzive de compromis ale Preşedinţiei Austriece cu privire la dosarele cheie ale Pachetului Mobilitate. Mai bine niciun compromis decât un compromis dezavantajos pentru transportatorii români!”, au concluzionat reprezentanţii UNTRR.
Fondată în 1990, UNTRR a ajuns, în prezent, la peste 16.000 de firme înscrise, operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.
Etichete: klaus iohannis,
transportatori
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook