Aproape jumătate de milion de persoane care locuiesc în apropierea capitalei Beijing au fost plasate, duminică, în izolare. China a luat această decizie radicală după ce pandemia pare să fi revenit în forţă în Beijing, începând cu jumătatea lunii iunie, situaţia fiind considerată „gravă şi complexă” de către autorităţile locale.

China reuşise, în mare parte, să controleze răspândirea epidemiei de COVID-19, însă apariţia a aproximativ 300 de cazuri noi în Beijing într-un interval de circa două săptămâni alimentează acum temerile legate de un al doilea val de contaminări.

Măsuri de urgenţă luate de Primăria din Beijing

Primăria din Beijing a lansat deja o vastă campanie de depistare, a închis şcolile, i-a îndemnat pe locuitori să nu părăsească oraşul şi a plasat in izolare la domiciliu mai multe mii de persoane care locuiesc în zone rezidenţiale considerate cu mare risc de infectare.

Autorităţile locale au anunţat duminică izolarea cantonului Anxin, situat la 60 de kilometri sud de Beijing, în provincia Hebei. Unsprezece cazuri asociate reapariţiei epidemiei în Beijing au fost recenzate, potrivit cotidianului Global-Times. Doar o persoană din fiecare familie va avea de acum dreptul să iasă din casă o dată pe zi pentru a cumpăra alimente şi medicamente.

Originea noului focar ar fi fost piaţa Xinfadi

Ministerul Sănătăţii din China a raportat duminică 14 cazuri noi de infectare la Beijing în ultimele 24 de ore, ridicând totalul la 311 cazuri ce au fost confirmate după debutul acestei recrudescenţe a epidemiei. Focarul a fost detectat în Xinfadi, o piaţă de comerţ angro din sudul oraşului, care aprovizionează majoritatea supermarketurilor şi restaurantelor din capitala chineză cu produse proaspete. Aproximativ o treime din noile cazuri raportate până în prezent sunt asociate cu o secţiune din piaţă rezervată vânzării de carne de vită şi de oaie, au precizat duminică oficialii municipali într-o conferinţă de presă.

„Situaţia epidemică din Capitală este gravă şi complexă”, a subliniat Xu Hejian, un purtător de cuvânt al municipalităţii din Beijing.

Depistarea cazurilor de infectare, în curs de desfăşurare, vizează persoane care au frecventat acea piaţă, angajaţi ai unor restaurante şi companii de livrare, dar şi locuitori din zonele rezidenţiale considerate de mare risc. În total, din cele 8,3 milioane de probe recoltate până în prezent, 7,7 milioane au fost deja testate, a anunţat duminică Primăria locală, potrivit Agerpres.

Anterior, pe 19 iunie, un oficial de rang înalt de la Centrul chinez pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor a afirmat că noul focar de contaminare se afla „sub control”, dar că oraşul Beijing urma să înregistreze cel mai probabil în continuare noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.