Situația este la limită în Europa! Zeci de mii de protestatari au ieșit în stradă. Proteste uriașe în mai multe țări

Măsurile guvernamentale pentru combaterea pandemiei au adus oamenii la disperare. În toate colțurile lumii oamenii au ieșit în stradă pentru a scanda împotriva restricțiilor adoptate de autorităti.

Sâmbătă, în Viena, capitala Austriei, peste 40.000 de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva restricțiilor și a obligativității vaccinării, relatează Agerpres din transisiunile dpa.

Potrivit poliţiei, demonstraţia a fost în mare parte paşnică. Totuşi, forţele de ordine au oprit marşul pentru o scurtă perioadă de timp, după ce câţiva demonstranţi au încercat să forţeze cordonul poliţiei, unii dintre ei fiind arestaţi.

Peste 1.000 de agenţi au fost desfăşuraţi la protest.

Vaccinarea urmează să devină obligatorie în Austria începând de luna viitoare, aminteşte dpa, care adaugă că în ultimele săptămâni în această ţară au avut loc mai multe proteste de amploare împotriva acestei măsuri.

„Ajunge! Jos mâinile de pe copiii noştri!”

Potrivit aceleiași surse, situația din Germania este asemănătoare cu cea din Austria. În mai multe orașe mari de pe teritoriul nemțesc oamenii au ieșit sa scandeze împotriva restricțiilor și să își apere libertatea.

Cel mai mare protest a avut loc la Hamburg, cu o participare de circa 16.000 de persoane, potrivit poliţiei. Organizaţii se aşteptau la o prezenţă de 11.000 de oameni la protest, organizat sub sloganul „Ajunge! Jos mâinile de pe copiii noştri!”.

În ciuda faptului că organizatorii protestului au transmis că încurajează purtarea măștii în timpul evenimentului, majoritatea participanților nu au ținut cont de această cerință.

Un participant a purtat Steaua lui David cu inscripţia „nevaccinat„, a anunţat poliţia pe Twitter, adăugând că forţele de ordine au deschis o anchetă pentru incitare.

Același scenariu, doar că la scară ceva mai mică se desfășoară și în orașe precum Magdeburg, Freiburg, Ansbach, Regensburg şi Schwerin.

Circa 1.600 de oameni s-au strâns în nordul orașului Schwerin , potrivit poliţiei, la miting fiind aşteptaţi 2.000 de oameni, conform organizatorilor. Protestatarii purtau un banner pe care scria „Părinţii şi bunicii spun !!!NU!!! vaccinării anticoronavirus a copiilor!” Manifestanţii aveau cu ei tobe şi trompete.

Valuri de protestatari pe străzile Germaniei

Nici Berlinul nu a fost scutit de furia oamenilor cu privire la măsurile de combatere a pandemiei. Protestatarii au format un convoi de maşini şi biciclete. Poliţia a numărat mai bine de 100 de vehicule, 70 de biciclete şi circa 200 de persoane.

Tot sâmbătă au avut loc şi contrademonstraţii. Circa 2.500 de oameni s-au adunat în oraşul Minden (vest) pentru a-şi exprima opoziţia faţă de ”adepţii gândirii laterale”, un grup care şi-a asumat un rol de conducere în organizarea protestelor împotriva politicilor guvernamentale.

Mişcarea Querdenken (gândirea laterală) include sceptici cu privire la coronavirus, activişti de extrema dreaptă şi antivaccinişti.

Și în Efurt, circa 1.000 de oameni s-au adunat pentru a-şi manifesta susţinerea faţă de democraţie şi de măsurile antiepidemice, potrivit poliţiei şi organizatorilor.