Situația fără precedent în UE! Nu s-a mai văzut așa ceva de la Războiul Rece. NATO a tras un semnal de alarmă

Situația din momentul de față prezintă „mai mult decât manevre” şi „Rusia este cu siguranţă în măsură, fără altă formă de avertisment”, să atace Ucraina, a declarat Jens Stoltenberg pentru postul german de televiziune ZDF, conform informațiilor transmise de afp.com

Kievul şi Washingtonul acuză de asemenea Moscova că pregăteşte o invazie în Ucraina sau o provocare prin care să justifice o invazie, ceea ce Rusia de asemenea neagă în continuare, în timp ce, conform SUA, circa 190.000 de militari ruşi sunt desfăşuraţi în apropierea graniţei ucrainene.

Ucraina încearcă să detensioneze situația

Șeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a reacționat vineri, 18 februarie, după conflictul din Donbas. Astfel, acesta a subliniat că Ucraina nu pregăteşte niciun fel de operaţiuni ofensive în locația respectivă.

Declarația oficialului a venit la puțin timp după ce administraţiile separatiste din Doneţk şi Lugansk au declanşat sirenele de protecţie civilă, stârnind îngrijorarea localnicilor că trebuie să se evacueze în Rusia deoarece Kievul ar intenţiona să pornească o ofensivă, conform informațiilor transmise de unian.info

„Infirmăm categoric toate informaţiile propagandei ruse despre pretinse operaţiuni ofensive ale Ucrainei sau orice fel de diversiune ori act de sabotaj la instalaţiile industriei chimice din regiune. Ucraina nu desfăşoară şi nu planifică astfel de acţiuni în Donbas. Suntem pe deplin angajaţi într-o reglementare exclusiv diplomatică”, a transmis Dmitro Kuleba într-un comunicat citat de sursa menționată.

Amintim că administraţiile separatiste din Doneţk şi Lugansk pregătesc evacuarea în masă a populaţiei din unele localităţi de pe teritoriul aflat sub controlul lor, sub pretextul escaladării situaţiei, anunţase încă de joi comandantul şef al forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi.

„Conform informaţiilor care ne parvin din teritoriile aflate sub controlul separatiştilor (ORDLO), în unele localităţi din teritoriul ocupat temporar, în special în Doneţk, este planificată evacuarea populaţiei locale în legătură cu o posibilă agravare”, a transmis Zalujnîi într-un comunicat.