Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a scăzut, în primele patru luni din 2020, cu 39,43% faţă de perioada similară din 2019, ajungând la 3.323, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – ONRC.
În luna aprilie 2020 şi-au suspendat activitatea 398 de societăţi.
Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în ianuarie – aprilie 2020 erau din Bucureşti, respectiv 320 (în scădere cu 40,52% faţă de aceeaşi perioadă din 2019), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 182 firme suspendate (în scădere cu 32,09%), Bihor – cu 165 firme (-40,86%) şi Iaşi – cu 137 firme (-29,02%).
Județele cu cele mai puține suspendări
La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (zece, în scădere cu 60%, faţă de ianuarie – aprilie 2019), Gorj (22, în scădere cu 57,69%) şi Giurgiu (24, -48,94%).
Potrivit sursei citate, în niciun judeţ nu au fost înregistrate creşteri ale numărului de suspendări, în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în judeţele Mehedinţi (-66,67%), Vrancea (-64,15%) şi Ialomiţa (-60%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 973 (-44,15%), în alte activităţi de servicii – cu 382 suspendări (-22,36%) şi în industria prelucrătoare – cu 246 suspendări (-40,29%).