Situația IMM-urilor după ieșirea din criză! Cererile de creditare depăşesc de trei ori bugetul alocat

Programul IMM INVEST a primit până în prezent cereri de creditare care depăşesc de trei ori bugetul alocat, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o dezbatere pe tema situaţiei IMM-urilor după ieşirea din criză.

„Faptul că până în acest moment, la această oră, avem 32.000 de companii care au aplicat la IMM INVEST, arată de fapt cât de necesar este capitalul în această perioadă pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Mi se pare foarte interesant faptul că raportul dintre cererea de capital de lucru şi investiţii este de 1 la 2. M-aş fi aşteptat să fie un pic altfel, adică invers, să fie mai multă nevoie de capital de lucru decât de necesitate de investiţii în această perioadă. Cert este că IMM INVEST are în acest moment, la această oră, o cerere de trei ori mai mare decât bugetul alocat”, a afirmat preşedintele CNIPMMR, potrivit agerpres.ro

Anunțul făcut de FNGCIMM

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a anunţat, miercuri, că IMM INVEST a ajuns la peste 28.000 de înregistrări în două zile de la lansare.

„După două zile de foc, aplicaţia www.imminvest.ro s-a dovedit a fi stabilă şi consolidată, suportând un trafic extrem de ridicat de utilizatori şi permiţând ca un număr impresionant de IMM-uri să se înscrie în program. Doar în prima zi, un număr de peste 20.000 de IMM-uri erau deja înscrise, iar astăzi, la ora 18:00, se înregistraseră aproximativ alte 8.200 de noi cereri”, au transmis miercuri reprezentanţii Fondului.

Din cele peste 28.000 de înscrieri în aplicaţie, un număr de 374 solicitări sunt în starea de ‘Transmis la Bancă’ , în starea de cerere ‘Clarificări’ (s-a înlocuit termenul Revocat) sunt peste 2.000 de solicitări, în diferite stadii de prelucrare, 90 de solicitări, iar în starea ‘Respins’ sunt 4 solicitări, motivul fiind că nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale programului, iar un număr de peste 25.800 aşteaptă să fie luate în analiză.

Ministrul Finanţelor, Floruin Cîţu, a precizat, miercuri seara, că programul IMM INVEST este cel mai bun program pentru IMM-uri din ultimii 30 de ani.

„Erau astăzi (miercuri, n.r.) peste 20.000 de solicitări. Foarte bine, să fie cât mai multe companii. Este un program care face tranziţia de la perioada aceasta de criză de sănătate către partea a doua, când trebuie să relansăm economia, pentru că este primul program, nici în Europa nu găsiţi programe similare foarte multe, care nu leagă finanţarea de a fi fost afectat de criză. Este un program care se îndreaptă către toţi antreprenorii, care văd acum o oportunitate şi care au fost afectaţi, bineînţeles. Este cel mai bun program din ultimii 30 de ani pentru IMM-uri, cea mai mare sumă”, a afirmat Florin Cîţu la Realitatea Plus.