Directorul medical al Institutului „Matei Balş„, Adrian Marinescu, a declarat pentru Agerpres că se aşteaptă ca şi în următoarea lună să se înregistreze un număr mare de infectări cu noul coronavirus şi prin urmare vor fi mulţi pacienţi care vor avea nevoie de internare.
„Cel puţin deocamdată, numărul spitalelor din circuitul COVID nu a crescut, vorbim de România. În aşa fel încât, situaţia începe să fie complicată. Vorbesc de Institutul „Matei Balş”, dar vorbesc şi de celelalte câteva spitale. Pentru că ai un număr mare de infectări, ai nevoie de paturi, nu doar de Terapie, ci şi de non-terapie. Or, la noi se întâmplă destul de clar şi de des să nu avem paturi nici pentru pacienţii care au forme medii şi severe, să fie complicat să reuşim să îi rezolvăm. Următoarea perioadă o să însemne acelaşi lucru, cu număr mare de infectări, pacienţi care au nevoie de internare, în aşa fel încât nu ne aşteptăm ca în următoarea lună să fie îmbunătăţiri, ba dimpotrivă”, a explicat, vineri, medicul.
El a afirmat că în acest al treilea val de pandemie există „avantaje”, cum ar fi în primul rând campania de vaccinare, experienţa autorităţilor, a cetăţenilor, dar şi a personalului medical.
„Este evident pentru noi toţi că suntem în al treilea val al pandemiei – şi nu vorbim doar despre România. Toată Europa şi Mapamondul de fapt sunt în alt treilea val, ceea ce înseamnă un număr mare de infectări. Ce sperăm este ca în acest val să avem nişte avantaje foarte clare. În primul rând, campania de vaccinare care este în derulare şi care presupune că zeci de milioane de oameni la nivelul globului au fost deja vaccinaţi, ceea ce înseamnă că ei vor fi protejaţi şi nu se vor îmbolnăvi, nu vor face forme severe, complicate. În al doilea rând, există clar experienţa pentru noi toţi, mă refer la autorităţi, vorbim de cetăţeni, vorbim de personalul medical. Aici ar trebui să fie un avantaj cert. În al treilea rând, care se leagă de primele două – ar trebui ca presiunea la nivelul sistemului medical să fie totuşi redusă în raport cu al doilea val”, a susţinut Marinescu.
Măsurile de prevenție trebuie păstrate
Potrivit acestuia, în circulaţia unui virus există mai multe valuri, adăugând că speră ca valul trei să treacă mai repede decât al doilea.
„O să vă dau exemplu cu gripa spaniolă: au fost trei valuri în trei ani. Aici s-ar pune problema altfel. Am fi putut să prevenim valul al treilea şi răspunsul este – probabil că se putea face acest lucru dacă am fi avut vaccinarea mai repede. Sigur, aici este o discuţie doar în teorie. Dacă am fi avut o imunizare importantă la nivel de populaţie de 60% sau mai mult, atunci da, putea preveni. Or, este clar că în afară de câteva locuri, cum ar fi Israelul, nimeni nu a reuşit acest lucru. Atunci să sperăm că acest val va trece mai repede decât al doilea din considerentele despre care am spus mai devreme”, a arătat medicul.
Adrian Marinescu este de părere că măsurile de prevenţie trebuie păstrate. De asemenea, acesta a mai spus că toate variantele de tulpini care circulă sunt factori care au dus la creşterea numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus.
„Şi în acest fel, având şi vaccinarea de partea noastră şi experienţa, să sperăm că vom trece mai repede de acest val. Toate variantele noi joacă un rol şi în general un virus, când stă mai mult timp în circulaţie, suferă mutaţii şi apar şi alte variante virale, cum se întâmplă acum”, a mai arătat Adrian Marinescu.
Sursa foto: INQUAM Photos, Alex Nicodim