Proiectul cuprinde 13 poduri, 3 pasaje, un viaduct, 3 noduri rutiere (la Curtea de Argeș, Băiculești, Bascov), 2 spații de servicii, 2 parcări de scurtă durată și 2 centre de coordonare și întreținere.
În total, autostrada va costa 8 miliarde de lei, cea mai mare parte din bani fiind fonduri europene. Tronsonul Secției 5 ar urma să fie inaugurat în perioada 2025 – 2026 și va costa 1,7 miliarde.
Conform informațiilor obținute de Revista Capital de la constructor, activitatea desfăşurată în şantier până în luna decembrie 2021, inclusiv, arată în felul următor:
Drumurile de acces/tehnologice au fost realizate integral, la pasajele principale se execută coloanele forate – sunt mobilizate 7 instalaţii de foraj. De asemenea, se execută radierele şi elevaţiile de la pasajele principale, dar și lucrări la terenul de fundare şi execuţia radierelor şi elevaţiilor la podurile casetate de pe autostradă şi din nodul rutier Băiculeşti. S-au mai executat și numeroase terasamente, precum și decapare de pământ vegetal şi îndepărtare vegetaţie.
În cazul lucrări de consolidări, situația stă astfel:
- îmbunătăţirea terenului de fundare cu lianți hidraulici;
- îmbunătăţirea terenului de fundare cu blocaj din piatra brută;
- îmbunătăţirea terenului de fundare cu lianți hidraulici şi ranforsare rambleu cu geogrile;
- strat anticapilar din balast.
Subliniem și faptul că au fost obţinute rapoartele de cercetare arheologică pentru sit-urile rămase, pentru unul dintre ele se “avizează derularea lucrărilor” cu condiţia cercetării arheologice (sit nr. 5). Au continuat și lucrările pentru cercetare arheologică preventivă pe sit-ul nr. 3. Totodată, au avut loc lucrările de defrişare livadă pe zona sitului arheologic nr. 5.