Partidul Popular al şefului guvernului conservator Mariano Rajoy a câştigat duminică alegerile parlamentare din Spania, în faţa Partidului socialist şi coaliţiei stângii radicale Unidos Podemos, care rămâne a treia forţă, potrivit rezultatelor oficiale parţiale, informează AFP.
Pe locul doi s-a plasat Partidul socialist PSOE. Coaliţia stângii radicale Unidos Podemos, se plasează pe locul al treilea.
Aceste alegeri au loc la doar şase luni de la ultimul scrutin, care a condus la un parlament fragmentat între patru mari forţe politice: două vechi – PP şi Partidul socialist – şi două noi formaţiuni: Podemos şi Ciudadanos.
Premierul spaniol în exerciţiu Mariano Rajoy a declarat, duminică, că formaţiunea sa de centru-dreapta, Partidul Popular PP, a câştigat alegerile parlamentare şi reclamă dreptul de a guverna.
“Da, este adevărat, am câştigat”, a declarat Mariano Rajoy în faţa unei mulţimi ce jubila, adunată la sediul PP din Madrid şi fluturând steaguri albastre azur ale formaţiunii, în jurul miezului nopţii.
“Şi noi reclamăm dreptul de a guverna, tocmai pentru că am câştigat alegerile”, a adăugat Rajoy, după şase luni de blocaj politic.
PP, la putere din 2011, a obţinut de această dată 137 de locuri – 33% din sufragii, faţă de 123 la alegerile anterioare din decembrie, dar departe de cele 176 necesare în Parlamentul cu 350 pentru o majoritate absolută.
Niciun alt partid nu a acceptat atunci să-i acorde sprijinul necesar pentru a forma un guvern, acuzându-l de mai multe scandaluri de corupţie.
Stânga a fost de asemenea incapabilă să formeze un guvern alternativ, aminteşte France Presse.
Duminică noapte, Pedro Sanchez, şeful Partidului Socialist, l-a felicitat pe Mariano Rajoy pentru victorie, la fel ca Albert Rivera, care conduce partidul de centru liberal Ciudadanos.
Partidul nou-venit Ciudadanos este gata să înceapă imediat discuţii cu PP al prim-ministrului Mariano Rajoy pentru a forma un guvern după alegerile de duminică, a anunţat liderul său Albert Rivera.
Ciudadanos a obţinut 32 de locuri şi o coaliţie între cele două partide încă ar avea nevoie de şapte locuri pentru o majoritate, cu toate că ele ar putea eventual atrage încă şase locuri de la partidele regionale din Ţara Bascilor şi Insulele Canare.