Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Sorin Gadola, fiul unuia dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Cluj și totodată unul dintre primii acţionari ai festivalului Untold şi proprietarul unui centrul medical care oferă servicii de sănătate alternativă şi holistică, i-a lăsat fără cuvinte pe internauți.
Mai exact, acesta susține că a început deja o creștere masivă a prețurilor, iar pentru a se pregăti din timp, acesta a început deja să se îmbrace gros în casă pentru a-și menține temperatura, recomandându-le internauților să facă și ei la fel pentru a-și putea plăti facturile.
„Vă fi frig în case? Cam da.. devine din ce în ce mai clar pentru toată lumea acest aspect din cauza preţurilor care sunt în creştere masivă.. Ce am început să fac?
Ca mintea să nu sufere şocuri (mari) e important să fie antrenată din timp. De exemplu, de câteva zile stau în casă imbrăcat foarte bine, pentru că atâta îmi este temperatura. Nu vreau să o fac mai mare că să mă obişnuiesc cu frigul, să-mi călesc mintea şi corpul. De ce? Pentru că e posibil că preţurile care au explodat deja, să explodeze chiar şi mai tare în următoarele săptămâni-luni”, a scris acesta pe Facebook.
Totodată, el a mai adăugat că persoanele care nu vor face o astfel de schimbare în viața lor vor ajunge să nu își mai poată plăti facturile la căldură. În ceea ce privete electricitatea, fiul milionarului le recomandă românilor să folosească becul doar cât au nevoie și să opteze pentru lumânări atât cât pot de mult.
„Cât de tare au explodat? În principiu atât de frig de să stai în bluze, pantaloni şi izmene iar factura va fi în continuare mare. Dacă vom sta îmbracaţi cum obişnuiam factura probabil nu vă mai putea fi plătită.
”Să ne pregătim, să ne călim”
Folosim becul şi electricitatea doar unde e necesar şi atâta timp cât e nevoie. Am lumânări, nu neapărat pentru un posibil black out dar cu siguranţă pentru orice aberaţie care va afecta enorm şi preţul curentului.
Să ne pregătim, să ne călim, să mâncam sănătos, să ne mai plimbam în natură, să ieşim cu mintea din haosul care se instalează peste noi, să ne rugam, să facem sport, să ne reglăm somnul. Vom avea nevoie de toate acestea..”, a scris Sorin, pe Facebook.
De menționat este faptul că postarea a generat un val de critici. Acesta a fost acuzat de ipocrizie având în vedere faptul că este milionar.
„Din câte ştiu dvs. sunteti un om bogat, nu trebuie să vă pregătiţi pentru nimic! Aveţi suficienţi bani! Cum să privesc postarea dvs? Ipocrită, arogantă, doar pentru săraci?”; ”Că am bani, că nu am, ideea e să nu aruncam cu banii şi să ne pregătim (inclusiv psihic) pentru ce urmeaza implementând treptat obiceiuri noi şi sanatoase”, au comentat internauții.