O situație fără precedent a fost descrisă de un părinte. Acesta a declarat pentru stiridecluj.ro, că absolvenții din cadrul UMF Cluj au fost anunțați că nu vor participa la ceremona de absolvire de pe data de 3 iulie dacă nu sunt vaccinați anti-covid.
Totodată, sursa citată mai precizează că testele PCR nu sunt permise, lucru care i se pare ”strigător la cer”, în contextul în care este vorba despre o facultate de renume, iar studenții nu se pot bucura de absolvire.
Același părinte a mai precizat că fiul său nu se poate vaccina din cauza problemelor de sănătate, ceea ce nu i se pare deloc corect.
”La UMF Cluj, studenții care termină anul acesta nu au voie să participe la festivitate dacă nu sunt vaccinați. Nu se poate nici cu teste PCR. Mi se pare că trăim în epoca sclavagismului. Mi se pare strigător la cer să facă o facultate și să li se fure bucuria absolvirii.
Fiul meu are o boală foarte gravă și nu se poate vaccina”, a spus femeia pentru sursa citată, plângând.
Decizie controversată luată de UMF Cluj
Părintele a mai menționat că decizia ar fi fost luată în cursul zilei de miercuri, 23 iunie, în Consiliul Director al UMF Cluj. Acesta a mai adăugat că sunt foarte mulți elevi nevaccinați, care vor fi obligați să stea afară și să vadă pe ecran ceremonia la care restul colegilor vor fi prezenți.
”Sunt foarte mulți care nu sunt vaccinați. Nici la serenade nu au fost lăsați să participe. Ceremonia de absolvire va fi pe 3 iulie și va fi transmisă live. Studenții nevaccinați vor sta afară la BT Arena și vor vedea pe ecran”, a mai spus aceasta.
Știri de Cluj a dorit un punct de vedere în acest sens și din partea UMF Cluj, însă până în prezent nu s-a primit niciun răspuns.