Situație critică în spitalele din România! Au fost înregistrate opt focare, într-o singură zi

În cazul Spitalului Municipal „Schuller”, trei pacienţi cu cancer din compartimentul Radioterapie sunt infectaţi. Simultan, au fost diagnosticaţi cu COVID-19 trei angajaţi şi şase pacienţi de pe secţia Recuperare – Fizioterapie, dar şi doi salariaţi şi patru pacienţi din compartimentul Hematologie.

Amintim că cele trei noi focare se adaugă altor două depistate în ultima lună, în unitatea medicală respectivă.

În ce situație se află celelalte spitale?

De asemenea, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti au fost identificate focare în secţia de Ortopedie şi Traumatologie, unde 3 salariaţi şi 7 pacienţi sunt pozitivi la COVID-19.

Mai mult, în secţia de Neurochirurgie au fost infectaţi 3 salariaţi şi 12 pacienţi, în timp ce în secţia de Chirurgie II au fost testaţi pozitiv 23 de pacienţi. În secţia de Neurologie sunt infectaţi doi salariaţi şi 19 pacienţi.

Totodată, trei angajaţi ai atelierului mecanic de la spitalul CFR Ploieşti au fost infectaţi.

„Pacienţii sunt sub supravegherea medicilor specialişti de pe secţiile COVID aferente fiecărui spital din cele trei”, a informat Prefectura Prahova în urma noilor infectări.

Bilanţ coronavirus, 19 octombrie

Până astăzi, 19 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.486.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.103 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.261.267 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 18.863 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 273 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.568 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 42.616 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 18.10.2021 (10:00) – 19.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 574 decese (294 bărbați și 280 femei), dintre care 13 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.