Situația e explozivă în SUA, unde pe fondul alegerilor prezindențiale s-a înregistrat o stare fără precedent care lovește direct în dolar şi în indicii buriseri globali.
Situația critică din SUA care indică că rezultatul alegerilor prezidenţiale este încă neclar afectează dolarul şi indicii buriseri globali, care au crescut miercuri. Investitorii sunt de părere că este improbabil ca democraţii să îşi pună în aplicare agenda progresistă, cu cheltuieli fiscale mari şi mai multe reglementări, transmite Reuters. În schimb, republicanii vor păstra probabil controlul asupra Senatului, după ce senatoarea Susan Collins a obţinut o victorie surprinzătoare în Maine, ceea ce va bloca practic orice modificare majoră a taxelor, a reglementărilor sau a cheltuielilor, arată news.ro
Acţiunile companiilor care se dezvoltă rapid, cum sunt cele din sectorul tehnologiei, au crescut puternic, investitorii considerând că un Congres divizat va reduce probabilitatea taxării suplimentare a acestora.
”Pare improbabil să se producă un Val Albastru decisiv şi cred că pieţele se simt confortabil, chiar cu o victorie a lui Biden”, a declarat Michael Arone, analist şef pentru inveestiţii la firma State Street Global Advisors în Boston.
Indicele MSCI al pieţelor globale a înregistrat cea mai mare creştere procentuală zilnică de la jumătatea lunii iunie, de 1,94%. Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a urcat cu 2,1%.
Pe Wall Street, indicele Dow Jones Industrial Average a avansat cu 1,34%, S&P 500 cu 2,2%, iar Nasdaq Composite cu 3,85%, cea mai mare creştere procentuală de la jumătatea lunii aprilie.
Indicele dolarului a crescut cu 0,385%. Contractele futures pentru aur au închis în declin cu 0,7%, la 1.896,20 dolari uncia.
Preţurile petrolului au avansat cu aproape 4%, fiind improbabil ca stimulentele din SUA pentru petrol şi gaze să fie eliminate de un Congres divizat.
Cotaţia petrolului Brent a crescut cu 1,52%, la 41,23 dolari pe baril. Preţul petrolului WTI a urcat cu 1,48%, la 329,15 dolari pe baril.
În contextul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, echipa de campanie a preşedintelui american Donald Trump a sesizat în data de 4 noiembrie justiţia pentru a cere oprirea procesului de numărare a voturilor în statul Michigan.