A fost cea mai mare manifestație de protest împotriva Guvernului, de când partidul de centru-dreapta al premierului Viktor Orban a preluat puterea în 2010
"Nu vom permite aşa ceva", cânta o mulţime alcătuită din persoane de toate vârstele. Oamenii s-au reunit în centrul orșului pentru a doua oară în ultimele trei zile, în pofida frigului de afară.
Un proiect al Guvernului condus de Viktor Orban prevede o taxă în valoare de 150 de forinţi, aproximativ 0,50 euro pentru fiecare gigaoctet transferat, o sumă pe care partidul premierului conservator a promis să o plafoneze la echivalentul a doi euro pe lună pentru persoanele fizice.
Comisia Europeană a criticat aspru proiectul.
"Taxa pe Internet este un simbol al autocraţiei guvernului", a apreciat marţi în faţa manifestanţilor Varady Zsolt, şeful unei reţele de socializare ungare. Mulţimea i-a răspuns strigând "Orban afară".
Potrivit lui Gulyas Balazs, unul dintre organizatorii acestei mobilizări lansate pe Facebook, proiectul pune în discuţie "dreptul la informare".
Într-un domeniu mass-media bulversat de o legislaţie restrictivă după sosirea la putere a lui Viktor Orban în 2010, "Internetul este partea din media cea mai puţin controlată de guvern", a afirmat Gulyas pentru AFP în cursul manifestaţiei.
Demonstrații de amploare au avut loc, aseară, și în alte opt oraşe ungare.
Guvernul lui Viktor Orban a impus taxe speciale în sistemul bancar, retail, energie și telecomunicații pentru a ține deficitul bugetar sub control, repartizînd profiturile în anumite sectoare economice.