Situație extrem de dificilă pentru Renault. Adevărul s-a aflat abia acum

renault

SURSA FOTO: Dreamstime

Situația constructorului francez Renault a fost dificilă anul trecut și împrumutul garantat de stat ar fi salvat compania, consideră auditorii francezi. Pe de altă parte, Renault spune că, de fapt, împrumutul a fost doar o plasă de siguranță și a permis companiei să dispună de lichidități.

Constructorul auto Renault SA, proprietarul Dacia, s-a confruntat cu o criză severă de lichiditate în cel mai grav moment al pandemiei de coronavirus şi s-a bazat pe un împrumut garantat de stat pentru a supravieţui, susţin auditorii francezi, informează Bloomberg, potrivit Agerpres.

Cât de dificilă a fost situația?

Un raport al Curţii de Conturi din Franţa, publicat luni, arată în mod detaliat cât de dificilă era situaţia financiară a Renault în prima jumătate a anului 2020, când uzinele şi reprezentanţele auto au fost închise cu prilejul carantinelor introduse din cauza Covid-19.

La acea dată, preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, şi directorul general interimar, Clotilde Delbos, au descris împrumutul garantat de statul francez, în valoare de până la cinci miliarde de euro, drept important pentru companie, sub forma unei plase de siguranţă.

La final, cele patru miliarde de euro trase de Renault din acel împrumut până la finele lui 2020 „s-au dovedit esenţiale pentru continuarea activităţii grupului”, se arată în raportul Curţii de Conturi din Franţa.

Criza auto s-a cumulat cu criza managerială la Renault

La fel ca şi restul industriei auto, Renault a fost lovit din plin de scăderea semnificativă a vânzărilor de automobile în 2020. Însă grupul francez a avut de suferit mai mult decât rivalii Volkswagen AG şi Stellantis NV din cauză că pandemia a venit într-un moment în care tocmai ieşea dintr-o criză managerială provocată de arestarea în 2018 a fostului CEO Carlos Ghosn şi o perioadă de extinderea agresivă a cotei de piaţă.

Atunci când pandemia de Covid-19 s-a instalat în Europa şi Franţa a intrat în carantină, situaţia financiară a Renault a devenit din ce în ce mai dificilă iar compania a fost forţată să ceară un împrumut garantat de stat, susţin auditorii francezi. Un plan de reducere a costurilor, care ar fi fost mult mai important decât cele două miliarde de euro anunţate anterior, a fost blocat deoarece ar fi avut consecinţe inacceptabile pentru forţa de muncă, se arată în raportul auditorilor. Chiar dacă împrumutul garantat de stat a permis ca bilanţul Renault să rămână unul net pozitiv, „nu a rezolvat o problemă mai structurală a profitabilităţii”, concluzionează auditorii.

„În joc nu a fost supravieţuirea companiei”

Ca răspuns la raportul Curţii de Conturi din Franţa, Renault a precizat că împrumutul garantat de stat a permis companiei să dispună de lichidităţi şi să îi liniştească pe investitori. „În joc nu a fost supravieţuirea companiei ci nivelul suficient de lichiditate”, a precizat constructorul auto. Renault a rambursat un miliard de euro din acest împrumut anul trecut şi intenţionează să ramburseze o sumă similară în acest an, a declarat luna trecută Clotilde Delbos.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.