Situație controversată la nivel european. Potrivit Reuters, Gazprom a refuzat la licitaţiile de marţi să rezerve capacitate suplimentară pentru a livra Europei o cantitate mai mare de gaze naturale. În cazul în care nu ar fi existat un refuz din partea Gazprom, acest lucru ar fi atenuat creşterea preţurilor, pe o piaţă îngrijorată de intenţiile Moscovei.
Amintim faptul că anunțul făcut de Gazprom vine după ce Kremlinul a dat asigurări că Rusia îşi menţine angajamentul de a începe să livreze o cantitate mai mare de gaze naturale Europei, după ce va umple depozitele interne, în linie cu indicaţiile de săptămâna trecută ale preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin.
În ciuda acestui lucru, Gazprom nu a rezervat capacitate suplimentară pentru tranzitarea gazelor via Ucraina şi Polonia către Europa pentru perioada ianuarie-septembrie 2022, un semn că nu intenţionează să livreze o cantitate mai mare de gaze naturale, cel puţin prin cele două rute. Până în momentul de față Gazprom nu a răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţia.
De menționat este faptul că, î momentul de față o treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia. În ceea ce privește evoluția tarifelor la nivel european, preţul de referinţă la gazele naturale în Europa a crescut luni cu 15%, la 74,35 euro pentru un Megawatt oră, după ce vineri înregistraseră un declin de 16%, în urma cererii preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, adresată Gazprom, de a majora livrările de gaze spre Uniunea Europeană. În pofida scăderilor recente, cotaţiile la gaze sunt totuşi de trei ori mai mari comparativ cu nivelul la care erau în urmă cu şase luni.
Temerile celor de la Gazprom
Un alt lucru care trebuie subliniat este faptul că în urmă cu ceva timp, oficialii Gazprom declaraseră că o cantitate mai mare de gaze naturale ar putea veni prin controversatul gazoduct Nord Stream 2, care are o capacitate anuală de 55 miliarde metri cubi (bcm), după ce Germania îşi dă acordul.
Director în cadrul Fitch spunea atunci că cel mai probabil Gazprom se bazează pe aprobarea pentru Nord Stream 2, nedorind obligații suplimentare.
„Probabil Gazprom se bazează că va primi în curând aprobarea pentru Nord Stream 2 şi nu vrea să-şi asume obligaţii suplimentare, după ce ruta de tranzit Ucraina şi gazoductul Yamal-Europe vor fi probabil folosite ca rute de echilibrare după ce Nord Stream 2 devine operaţional,” a apreciat Dmitry Marinchenko, director în cadrul Fitch.
Amintim faptul că în cursul zilei de sâmbătă, Gazprom a dat asigurări că îndeplineşte deplin solicitările clienţilor săi din Europa, iar „fluctuaţiile înregistrate la cererea de gaze ruseşti depind de necesităţile actuale ale cumpărătorilor”.