Situație fără precedent în Poliția Română. Promovare 0 la educație fizică și apărare

Sindicatul Europol informează că niciun polițist din cadrul Poliției Române nu a promovat la selecția pentru educație fizică și apărare. Sindicatul Europol mai spune că la nivelul IPJ-urilor se fac diverse ”combinații” și se nominalizează pile și apropiați ai inspectorilor șefi care nu sunt potriviți pentru funcțiile respective.

”Cu toate că am atras atenţia în mai multe rânduri asupra ”combinaţiilor” care se fac la nivelul IPJ-urilor, prin nominalizarea unor pile şi apropiaţi ai inspectorilor şefi, majoritatea lor au continuat să promoveze oameni pe care îi recomandă doar vocea şi talentul.

Mai mult, într-o ultimă încercare de a-i determina pe inspectorii şefi să acţioneze cu obiectivitate şi să înţeleagă rolul esenţial pe care aceşti instructori îl vor avea la nivelul instituţiei pe componenta de pregătire profesională, Benone Matei, inspectorul general, a convocat o întâlnire în sistem videoconferinţă, pe parcursul căreia a nominalizat mai multe IPJ-uri unde a găsit cazuri de persoane propuse care aveau ca pregătire cursuri de yoga, de sociologie sau care erau nominalizaţi ca instructori de conducere defensivă pentru simplul fapt că erau ofiţeri la serviciul rutier”, susține Europol.

Sindicatul Europol mai spune că îndrumările cu privire la oamenii potriviți pentru anumite funcții au fost ignorate de unii inspectori șefi.

”La IPJ Constanţa, cu toate că existau 3 agenţi de poliţie care au absolvit cursul de conducere defensivă şi deţineau atestat, inspectorul şef şi-a menţinut nominalizarea unui ofiţer de la serviciul rutier despre care spunea că nu are cum să nu ştie să conducă dacă se ocupă cu aplicarea Codului rutier.

De aici am tras concluzia că unele IPJ-uri sunt conduse de şefi care nu dau doi bani pe îndrumările venite din partea IGPR şi asta pentru că au garanţia că beneficiază de o siguranţa politică”, au mai scris sindicaliştii.

Examenele au fost picate

Sindicaliștii arată că persoanele care au fost puse în astfel de funcții au dat piept cu realitatea atunci când a venit momentul examenelor. În plus, aceștia au prezentat și rata de promovabilitate la diferitele examene la care au fost supuși polițiștii.

”Fără să mai fie nevoie de alte comentarii, în urma probelor la care au fost supuşi, probe care reprezentau viitorul activităţii lor de instruire pe care ar fi trebuit să o realizeze, la nivelul celor 41 de judeţe avem următoarele rezultate:

Conducere defensivă – doar 6 poliţişti au promovat probele. De precizat că ofiţerul de la serviciul rutier Constanţa a picat cu brio, iar ceilalţi 3 agenţi care deţineau atestat nici măcar nu au fost întrebaţi dacă vor să îndeplinească atribuţiile acestei funcţii.

Instrucţia tragerii – doar 2 poliţişti au promovat probele;

Educaţie fizică şi autoapărare – zero poliţişti au promovat probele;

Tactică poliţienească – doar 9 poliţişti au promovat probele”, susțin sindicaliștii Europol.

Sindicaliștii spun că au transmis inspectoratelor de poliţie judeţene propuneri însoţite de CV-urile celor care ar putea îndeplini cu brio aceste funcţii.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea