Situaţie inedită la IPJ Olt! Marţi, 10 august, a avut loc concursul pentru ocuparea funcţiei de director general al acestui inspectorat judeţean de poliţie.

Singurul candidat a reuşit să iasă pe locul doi!

S-a prezentat un singur candidat: comisarul șef Mihai Mihalache, actual director adjunct, împuternicit, al IPJ Olt. Din păcate, el a fost respins, obţinând doar nota 5,63. Cu toate acestea, va rămâne împuternicit pe funcția de director adjunct, având susţinere politică în spate, scrie Sursazilei.net.

Funcția de director plin va rămâne în continuare la un alt împuternicit, comisarul șef Ionuț Ilinca, care a fost pus acolo de Mihalache. Cei doi abia ce făcuseră rocada pe funcții la conducerea IPJ Olt.

Comisarul șef Mihai Mihalache a ocupat funcția de director general, împuternicit, al IPJ Olt, timp de un an, adică două mandate a câte 6 luni, în perioada 16 iunie 2020 – 15 iunie 2021. El l-a înlocuit pe comisarul șef Vasile Armașu, avansat în IGPR ca director al Direcției de Ordine Publică.

Armașu fusese numit la conducerea IJP Olt pentru a rezolva cazul Caracal, ceea ce nu s-a întâmplat, sau nu așa cum se așteptau familiile victimelor. Vasile Armașu a făcut parte din comisia de examinare care l-a picat pe Mihai Mihalache la concursul de marţi.

Comisarul șef Mihai Mihalache, susţinut din culise de preşedintele PNL Olt

Presa locală din Olt îl consideră pe Mihai Mihalache un personaj arogant și bazat pe pile, mai scrie Sursa Zilei. El ar fi ajuns împuternicit al IPJ pe baza relației sale de prietenie cu senatorul și președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu. Liviu Voiculescu este fost polițist, șef al poliției economice, SICE, Olt.

Când i-a expirat al doilea mandat de împuternicit la comanda IJP Olt, comisarul șef Mihai Mihalache a tras sforile în așa fel încât el să rămână împuternicit pe funcția de director adjunct, iar funcția de director general să o primească, tot ca împuternicit, adjunctul său, comisarul șef Ionuț Ilinca. Practic, cei doi au făcut rocada. Conform surselor locale, în realitate tot Mihalache a condus poliția din județ, Ilinca având doar rolul de interfață.

Cei doi vor putea face o nouă rocadă, în așa fel încât Mihai Mihalache să redevină director împuternicit pentru încă două mandate a 6 luni, iar acest lucru se va putea repeta la infinit sau cât va dura susținerea politică, atâta timp cât Legea de funcționare a Poliției și Statutul polițistului permit acest lucru.