În timp ce mii de persoane din întreaga Uniune Europeană, deși cu încetinire, au început să fie supuse vaccinului împotriva COVID-19, un colț al continentului pare să fi fost lăsat în urmă: Balcanii.
De fapt, majoritatea națiunilor de la periferia sud-estică a Europei încă așteaptă sosirea primelor vaccinuri, fără a fi prevăzut un calendar precis pentru începerea respectivelor campanii de injectare, conform euronews.com
„Ceea ce este profund dezamăgitor pentru mine este că în Bosnia-Herțegovina este prevăzut să înceapă vaccinările abia în primăvară. Cred că este rușinos, trebuie să remediem acest lucru cât mai curând posibil și aș dori să invit toate autoritățile acestei țări să corecteze această rușine istorică”, spune un medic bosniac.
Cert este că Albania, Bosnia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia, care găzduiesc aproximativ 20 de milioane de persoane, vor rămâne cu mult în urma statelor Uniunii Europene și Regatului Unit.
Guvernul albanez a ajuns la un acord cu Pfizer pentru a garanta 500.000 de doze, la fel și Kosovo.
Serbia este singura națiune din Balcanii de Vest care a primit vaccinuri până acum, deși în număr insuficient.
Recent, Comisia Europeană a convenit asupra unui pachet de 70 de milioane de euro pentru a ajuta națiunile din Balcani să acceseze vaccinurile.
Precizare importantă despre vaccinul Pfizer
Vaccinul Pfizer nu este periculos. Doar una din aproximativ 100.000 de persoane a manifestat o reacţie alergică gravă după ce a primit o doză din vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19, au anunţat miercuri autorităţile sanitare americane, subliniind că beneficiile vaccinării depăşesc cu mult potenţialele riscuri, relatează AFP.
Cifra a fost calculată de Centrele pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), care au identificat 21 de cazuri de şoc anafilactic, o reacţie alergică gravă, dintr-un total de 1.893.360 de vaccinări realizate între 14 şi 23 decembrie.
„În medie, aceasta reprezintă o rată de 11,1 şocuri anafilactice la un milion de doze administrate”, a declarat pentru jurnalişti Nancy Messonnier, un oficial al CDC.
Prin comparaţie, vaccinurile antigripale provoacă aproximativ 1,3 şocuri anafilactice la un milion de doze.
Chiar dacă rata pentru vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva coronavirusului este de aproximativ zece ori mai mare, numărul cazurilor de reacţii alergice severe rămâne “extrem de rar” şi populaţia are tot interesul de a se vaccina, riscurile pandemiei de COVID-19 fiind mult mai mari, a insistat Messonnier.
„Ştim cum să tratăm un şoc anafilactic şi am instituit proceduri în acest sens la centrele de vaccinare” pentru a reacţiona dacă este necesar, a adăugat ea.