Adrian Volintiru, fostul șef al Romgaz, a trimis în data de 6 septembrie o notificare prin avocat către actuala conducere a companiei controlate de stat. El cere ca, în 15 zile, să fie reinstalat în funcție pe durata a 21 de luni. În caz contrar, Volintiru vrea să i se plătească 1,17 milioane lei (respectiv 55.760 de lei lunar). Această sumă reprezintă salariile neîncasate până la finalul mandatului. Cele 21 de luni reprezintă perioada rămasă de la demiterea sa până la finele mandatului de 4 ani pe care îl primise Volintiru.
Dacă în cele 15 zile menționate Consiliul de Administrație al Romgaz nu răspunde sau răspunde negativ, Volintiru spune, tot prin intermediul notificării, că va merge în justiție cu aceleași plângeri, la care va adăuga și o solicitare pentru plata remunerației variabile.
Fostul șef al Romgaz amenință cu plângere penală
În plus, acesta își rezervă și dreptul de a face plângere penală membrilor CA, susține g4media. Este invocat Art. 297 alin.1 din Codul Penal, cu rezerva de interpretare dată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 405/2016, potrivit căreia constituie infracțiune de abuz în serviciu „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act, sau îl îndeplinește în mod defectuos prin încălcarea legii și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.
În Notificare, fostului director precizează că durata contractului său de mandat a fost stabilită pentru 4 ani, începând cu data de 2 octombrie 2018 și până la 1 octombrie 2022, demiterea sa, la începutul acestui an, fiind practic la jumătatea acestui mandat.
De asemenea, Volintiru spune că el și-a îndeplinit toate obligațiile avute față de companie și indicatorii de performanță trasați primind, în schimb, de la CA Romgaz (președinte Marius Aristotel Jude) o revocare pe care el o numește „nelegală”.