Lucrătorii Volkswagen intră în greve de avertisment

Lucrătorii Volkswagen intră în greve de avertisment. Acestea survin în contextul intensificării tensiunilor dintre cel mai mare producător auto din Europa și angajații săi, nemulțumiți de planurile companiei de a reduce salariile cu 10%, de a efectua concedieri masive și de a închide unele fabrici.

Volkswagen justifică aceste măsuri prin necesitatea de a face față concurenței tot mai puternice din partea producătorilor chinezi și declinului cererii de automobile pe piața europeană, notează Reuters.

Thorsten Groeger, negociatorul IG Metall, a declarat că „acesta va fi, dacă e nevoie, cel mai dur conflict de negociere colectivă din istoria Volkswagen”.

Producătorul auto german a transmis că respectă dreptul angajaților de a organiza greve de avertisment și că va depune eforturi pentru a reduce la minimum impactul asupra clienților prin implementarea unor măsuri preventive.

Recent, sindicatul a propus un set de măsuri menite să economisească 1,5 miliarde de euro, inclusiv renunțarea la bonusuri pentru anii 2025 și 2026, însă aceste propuneri au fost respinse de companie. Negocierile urmează să fie reluate pe 9 decembrie, sindicatele insistând asupra elaborării unui plan pe termen lung care să garanteze viitorul fiecărei fabrici Volkswagen din Germania.

Filiala Volkswagen din India, acuzată de evaziune fiscală de 1,4 miliarde de dolari

Autoritățile indiene au trimis o notificare oficială producătorului german de automobile Volkswagen, acuzând compania de evitarea deliberată a taxelor de import în valoare de 1,4 miliarde de dolari, potrivit Reuters.

Potrivit documentelor oficiale, Volkswagen a declarat importuri de componente auto pentru mărcile Audi, VW și Skoda beneficiind de o taxă preferențială de 5-15%, în loc să achite taxele standard de 30-35% aplicabile vehiculelor importate în stare aproape complet asamblată (CKD).

Se presupune că această practică a fost utilizată pentru modele precum Skoda Superb, Kodiaq, Audi A4, Q5 și SUV-ul VW Tiguan, prin divizarea comenzilor și utilizarea mai multor facturi, astfel încât să se evite detectarea schemei.

Volkswagen India a anunțat că analizează notificarea primită și colaborează cu autoritățile, subliniind angajamentul față de respectarea tuturor legilor locale și internaționale.

Investigația ar putea duce la sancțiuni de până la 100% din suma taxelor evitate, ceea ce ar putea ridica obligațiile financiare totale ale companiei la 2,8 miliarde de dolari.

Acest caz survine într-un moment delicat pentru Volkswagen, care se confruntă cu dificultăți pe piețele din Germania și China. În India, grupul are planuri de investiții de 1,8 miliarde de dolari în vehicule electrice, însă rămâne un jucător de dimensiuni reduse pe piața auto locală.