Lider al firmelor româneşti de software şi unul din integratorii software de succes din Europa Centrală şi de Est, compania SIVECO dezvoltă şi exportă soluţii IT şi proiecte de consultanţă cu valoare adaugată ridicată către ţări din Comunitatea Europeană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi spaţiul Comunităţii Statelor Independente.
Potrivit studiului realizat de International Data Corp (IDC) în 2011, SIVECO ocupă primul loc pe piaţa furnizorilor de soluţii IT pentru training şi educaţie (cu o cotă de piaţă de 19,6%). SIVECO se află pe poziţii de top pe piaţa aplicaţiilor software customizate (14,8%), a integratorilor de software (13,7%) şi a serviciilor de suport cu 8,4% cotă de piaţă. Pe piaţa locală de EAS, SIVECO se află, şi în 2010, în topul furnizorilor de soluţii pentru managementul afacerilor (Enterprise Application Suites – EAS), cu o cotă de piaţă de 23,2%, cu 2,4% mai mare faţă de 2009. SIVECO este pe primul loc pe segmentul soluţiilor dedicate întreprinderilor – Enterprise Resource Management, cu 27,3% cotă de piaţă, şi pe piaţa de soluţii Business Analytics, cu 55,2% cotă de piaţă.
Anul acesta, compania împlineşte 20 de ani, iar ţintele sunt creşterea cifrei de afaceri consolidată cu 15%, de la 68 milioane euro la 77 milioane euro, şi continuarea expansiunii internaţionale. „Dorim ca 40% din cifra de afaceri de anul acesta să provină din proiectele pe care le derulăm în alte ţări“, a declarat Doina Binig, vicepreşedinte strategie&chief operating officer. Încă de la înfiinţarea companiei, în anul 1992, cifra de afaceri a avut o creştere constantă. În anul 2011, cifra de afaceri consolidată a ajuns la 68 de milioane euro, faţă de 60 de milioane de euro în 2010. În ceea ce priveşte numărul de angajaţi, compania are în prezent 1.200, în creştere cu 50% faţă de 2011.
SIVECO a început în ultimii șase ani o adevărată expansiune internaţională în ţări din Europa Centrală şi de Est, din Uniunea Europeană, din spaţiul Comunităţii Statelor Independente, din Orientul Mijlociu şi Apropiat, din nordul Africii, lansând proiecte în domeniul educaţiei, sănătăţii, administraţiei vamale, agriculturii şi domeniului bancar.
„Noi aveam în plan extinderea încă de dinaintea declanşării crizei economice , iar aceasta nu a făcut decât să accelereze planurile noastre“, a afirmat vicepreşedintele de strategie al SIVECO. Compania are birouri în Dubai, Bruxelles şi Kazahstan.
În ceea ce priveşte proiectele internaţionale, SIVECO are 1.400 de clienţi în 19 ţări de pe trei continente. Unul dintre proiectele importante câştigate anul acesta de companie este cel din Kazahstan, în valoare de aproximativ patru milioane de euro. Este vorba de un proiect eLearning, lecţii digitale predate în limba rusă.
Alte proiecte internaţionale includ: informatizarea sistemului vamal din Republica Macedonia, informatizarea sistemului educaţional din Maroc, informatizarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din Bulgaria, eContent pentru şcolile din Emiratele Arabe Unite, proiectul eLearning la nivel naţional în Republica Moldova etc.
„Am fost plăcut surprinşi de ţările din Asia Centrală, dar şi de cele din Orientul Mijlociu. Dacă în ţări precum Kazahstan, Azerbaidjan sau Turkmenistan am remarcat ambiţia extraordinară şi investiiţile care se fac în educaţie şi sănătate, aceştia fiind dornici să recupereze decalajul faţă de ţările dezvoltate, în Orientul Mijlociu am observat interesul pentru tehnologii de ultima oră. În ţări precum Dubai sau Kuweit vorbim în prezent despre lecţii pe tablete iPad, de laboratoare virtuale şi realitate augumentată“, a explicat Doina Binig.
Prima firmă românească ce a câştigat contracte cu Comisia Europeană
SIVECO este un jucător activ şi pe piaţa Uniunii Europene, în statele membre sau candidate, şi un partener al Comisiei Europene în peste 20 de proiecte. „Suntem prima firmă românească care a câştigat contracte cu Comisia Europeană şi suntem mândri de acest lucru“, a afirmat Doina Binig.
SIVECO furnizează servicii IT pentru Oficiul pentru Publicaţii al Comisiei Europene – portalul CORDIS (dezvoltarea de software şi servicii de întreţinere pentru portalul CORDIS privind cercetarea şi dezvoltarea (FP7), pentru Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (EASA) – unde furnizează un sistem de gestionare a documentelor, înregistrărilor şi fluxurilor de lucru, dar şi pentru Institutul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat) şi EuropeAid.
România continuă însă să fie cea mai importantă ţară pentru SIVECO, iar printre proiectele naţionale se numără: programul de Informatizare a Sistemului Educaţional din România – SEI, proiectul de informatizare a sistemului vamal de la Autoritatea Naţională a Vămilor din România,, implementarea sistemului SIVABON la Biroul de Credit din România, proiectul de informatizare a Casei Naţionale de Asigurãri de Sănătate – Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) şi proiectele de informatizare a activităţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) şi a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).
CIFRELE SIVECO
Record de absorbţie a fondurilor europene: 99,65% din 700,42 milioane de euro s-au plătit fermierilor români, corespunzător campaniei anului 2010.
Cea mai complexă soluţie locală de ERP din piaţa românească: 100% acoperire a proceselor de business şi conformitate legală. Experienţa solidă de implementare în peste 80% dintre verticalele din România.
Cât ai da un click: 1 secundă este timpul mediu de răspuns la o cerere de raport de credit cu ajutorul soluţiei SIVABON implementată la Biroul de Credit.
Peste 16 milioane de copii şi adulţi din Europa, Orientul Apropiat şi Africa beneficiază de soluţiile SIVECO de eLearning.
În fiecare oră, în România, se înregistrează 23.000 de servicii medico-farmaceutice şi se generează 70.000 de documente electronice în cadrul Sistemului Informatic Unic Integrat, ce administrează fondul asigurărilor de sănătate.
La fiecare 20 de secunde vămile din Turcia rezolvă o cerere de tranzitare cu ajutorul sistemului modern NCTS, aliniat la standarde europene.
Opt proiecte de eficientizare a managementului activităţilor de producţie nucleară.