Cele patru proiecte au fost nominalizate în cadrul a trei categorii, respectiv Government Solution, Enterprise Solution şi Content Management Solution.

La categoria Government Solution a fost selectat proiectul de informatizare a proceselor vamale de la Administraţia Vamală din Turcia, ce au la bază operaţiuni de tranzit, cu ajutorul soluţiei New Computerized Transit System. Soluţia eCustoms este implementată, de asemenea, la Autoritatea Vamală din România şi este în curs de implementare la Administraţia Vamală din Macedonia.

Tot pentru aceeaşi categorie s-a calificat portalul Şcoli Speciale, implementat pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului /MECTS/. Proiectul reprezintă o premieră în România, permiţând copiilor cu nevoi speciale de educaţie să aibă acces, printr-o platformă online, la cursuri interactive necesare dezvoltării unor abilităţi practice, necesare în procesul de incluziune al acestor copii în cadrul societăţii.

La categoria Enterprise Solution a fost selectată soluţia Enterprise Application Suite (EAS), Siveco Applications, implementată pentru compania Kathrein Romania, cel mai mare producător şi exportator naţional de antene de comunicaţii mobile. Proiectul permite managerilor companiei să aibă un control total asupra întregii activităţi de producţie.

Nu în cele din urmă, la categoria Content Management Solution a intrat în competiţie un alt proiect implementat pentru MECTS, ce are ca obiectiv îmbunătăţirea procesului educaţional prin implementarea tehnologiei informaţiei în procesul didactic. Portalul eŞcoală pune la dispoziţia elevilor din învăţământul preuniversitar un laborator virtual performant, prin intermediul căruia pot fi accesate zeci de experimente virtuale pentru chimie, fizică şi biologie, într-un mediu securizat, fără riscurile asociate unui laborator clasic.

Juriul European Software Excellence Awards 2012 a selectat, în etapa finală, 36 de companii din 18 ţări europene, iar câştigătorii competiţiei vor fi anunţaţi în cadrul Galei Premiilor de Excelenţă, ce se va desfăşura la Berlin pe data de 1 martie.

În aceeaşi zi, va avea loc sub egida IT Europa şi European ISV Convention 2012, una dintre cele mai importante reuniuni a producătorilor şi distribuitorilor de soluţii IT din Europa.

European Software Excellence Awards este prima competiţie pan-europeană ce recunoaşte excelenţa în IT şi premiază producătorii şi distribuitorii de software cu cele mai bune performanţe în dezvoltarea şi livrarea de produse şi servicii.

De-a lungul celor 20 de ani de activitate, Siveco România a fost recompensată cu peste 140 de recunoaşteri şi premii internaţionale.