Noua clădire de birouri va avea o suprafaţă de aproximativ 18.000 metri pătraţi, cu 12 etaje peste nivelul solului şi trei etaje subterane. Prima clădire, cu o suprafaţă de 19.500 mp, a fost închiriat în proporţie de 88% către Orange România şi Schneider Electric. Costul dezvoltării primului imobil şi a parcării subterane a celui de-al doilea imobil se ridică la 46 mil. euro. Această etapă urmează să fie livrată chiriaşilor în trimestrul al treilea din acest an, în timp ce construcţia celei de-a doua clădiri, începută în aprilie 2014, este programată să se încheie în mai 2015.
Green Court Bucharest, localizată în noul pol imobiliar Barbu Văcărescu – Floreasca, va fi format la finalizare din trei clădiri de birouri, fiecare cu 12 etaje şi trei nivele de parcare subterană, cu o suprafaţă totală închiriabilă de 52.000 mp.
Potrivit lui Marcin Lapinski, preşedintele Skanska Property Romania, compania a luat în considerare scenariul vânzării primei clădiri de birouri înainte de realizarea celorlalte două. Suedezii au mai anunţat că, cel mai probabil, până la sfârşitul acestui an, vor cumpăra un nou teren în Bucureşti, pentru o dezvoltare imobiliară viitoare.