Skoda a dezvăluit primele detalii despre interiorul noului său model. Iată când va fi lansat pe piață

Producătorul ceh Skoda este foarte aproape de lansarea unui nou model compact, urmaș al conceptului Vision RS. După ce oficialii mărcii, aflați în campanie de imagine, au prezentat schițe cu exteriorul mașinii, acum a venit rândul detaliilor despre interior.

La jumătatea lunii septembrie, marca Skoda a dezvăluit o primă schiță a unui nou model compact, revenind apoi și cu numele acestui viitor vehicul care va fi lansat până la finalul acestui an: Scala.

Skoda prezintă odată cu Scala şi noul său limbaj de design exterior şi interior, în premieră la un model din producţia de serie. Acest limbaj a fost vizibil deja la Salonul Auto de la Paris unde fost prezentat sub forma prototipuri Vision RS. Detalii despre cele mai interesante modele prezentate la acest eveniment puteți găsi în revista Capital apărută în luna octombrie și aflată acum la centrele de difuzare a presei.

Conform companiei cehe, marca face un pas înainte şi în privinţa tehnologiei, oferind funcţii şi dotări inovatoare, care, până în prezent, au putut fi comandate doar în segmentele superioare.

O schiţă a designerilor publicată de Škoda oferă prime impresii asupra interiorului noii Škoda Scala. Noua compactă va fi prima Škoda care va dispune de cea mai nouă generaţie de sisteme de infotainment, cu un display liber poziţionat la o înălţime mai mare, în câmpul vizual imediat al şoferului. Afişajul Virtual Cockpit are cel mai mare ecran din clasa aceasta de automobile. Alături de noile finisaje pentru interior şi de materialele premium, Škoda Scala oferă un interior spaţios şi cel mai mare portbagaj din segment, de 467 de litri.

 

Panoul de instrumente cu design complet înnoit este în ton cu designul exterior spectaculos. Display-ul liber poziţionat este aşezat la înălţime şi este încadrat de o linie de design care copiază contururile capotei motorului. Sub ecran, această linie se continuă cu un suport pentru încheietura mâinii, astfel încât şoferul să beneficieze de confort la operarea display-ului. Panoul de instrumente şi panourile portierelor sunt acoperite cu suprafeţe moi din spumă, finisate cu o textură granulată nouă. Aceasta simulează structurile cristalului şi vor fi specifice de acum înainte stilului mărcii Škoda.

Se remarcă iluminarea ambientală, cu lumină albă sau roşie, în funcţie de preferinţe, nuanţele calde şi cusăturile contrastante de pe tapiţeria scaunelor, creând senzaţia plăcută de spaţiul la interiorul noii Škoda Scala. Opţional, clienţii pot comanda tapiţeria realizată din microfibră sofisticată numită Suedia. În stilul specific mărcii Škoda, spaţiul interior este extrem de generos. Acesta se datorează ampatamentului mare, de 2.649 de milimetri, care permite luxosul spaţiu de 73 de milimetri la nivelul genunchilor pentru cei care iau loc în spate. Este o valoare echivalentă cu cea măsurată în interiorul modelului Škoda Octavia. Spaţiul la nivelul capului, de 982 de milimetri, este cel mai mare din clasa aceasta. afişajul personalizabil Virtual Cockpit oferit opţional are diagonala de 10,25 inchi şi permite şoferilor să selecteze din cinci moduri diferite de afişare. Sistemele de infotainment disponibile au la bază ultima generație a matricei modulare de infotainment şi oferă un ecran tactil de 9,2 inchi instalat în poziţie înaltă pe panoul de instrumente, pentru a se afla în câmpul vizual imediat al şoferului.

Graţie noii generaţii a serviciilor online mobile Škoda Connect, pasagerii vor avea opţiunea de a încuia şi descuia maşina folosindu-şi telefonul mobil şi de a actualiza softul sistemului de infotainment sau hărţile „on air”.

Noul hatchback va fi lansat în premieră mondială în 6 decembrie 2018, în Tel Aviv.