O imagine publicată recent pe pagina de Facebook a reprezentanței Skoda din Franța a avut exact efectul dorit de compania cehă: a pus iubitorii de mașini din întreaga lume să ghicească cele trei modele care vor fi lansate în a doua parte a anului 2013. Ce promovare putea fi mai bună la început de an?
Primele trei modele Skoda care vor ajunge pe piața vest-europeană în acest an sunt cunoscute și numele lor nu au mai fost ascunse de producător în imaginea care a făcut deja înconjurul lumii. Este vorba despre berlina Rapid, deja disponibilă în România la prețuri cuprinse între 11.798 de euro și 19.201 euro, și despre cele două variante Octavia – berlină și combi – care vor sosi în țara noastră în primavera. Tot cam atunci vor fi lansate și în Europa de Vest.
În schimb, celelalte trei modele care vor ajunge pe piață în lunile august, octombrie și decembrie sau fost lăsate fără nume în imagine publicată pe Facebook. Dacă ar fi să ne luăm după britanicii de la AutoExpress și după mai multe site-uri franceze, cele trei modele vor fi, în ordine, Octavia vRS, Superb face-lift și o nouă interpretare a SUV-ului Yeti. Doar că britanicii par să fi uitat un detaliu important: modelul Rapid va avea și o variantă numită Spaceback. Iar acest model este așteptat pe piața din România în august. Exact atunci când mulți jurnaliști din Marea Britanie și Franța așteaptă Octavia vRS. Confirmat deja de importatorul Skoda în România, modelul Rapid Spaceback se dorește a fi o interpretare mai tinerească a berlinei. Partea din spate a vehiculului va fi asemănătoare unui hatchback având lini asemănătoare conceptului VisionD.
Prin urmare, cele șase modele Skoda așteptate în Europa în acest an sunt, în ordine, Rapid berlină, Octavia berlină, Octavia combi, Rapid Spaceback, Superb face-lift și Yeti. Face-lift.
Mai multe detalii despre autoturismele care vor fi lansate în acest an pe piața din România puteți găsi în numărul din această săptămână al revistei Capital.