Škoda şi-a dezvăluit noul limbaj de design în 2014, prezentând studiul VisionC. Marca transferă acum acest limbaj în segmentul SUV. VisionS (‘S’ vine de la SUV) prezintă cum ar putea arăta SUV-ul viitor al mărcii, care va fi mai mare decât modelul de succes Škoda Yeti: având o lungime de 4,70 metri şi o lăţime de 1,91 metri, show-car-ul cu o înălţime de 1,68 metri este o prezenţă puternică pe şosele. La interior, s-a recreat interiorul său mare clasic, care a făcut marca atât de populară: modelul Škoda VisionS dispune de trei rânduri de scaune, oferind un spaţiu generos pentru șase pasageri.
Designul exterior al conceptului Škoda VisionS reflectă noua abordare emoţională a mărcii: toate muchiile şi liniile sunt clare, precise şi ascuţite; elementele de design cristaline accentuează exteriorul. Interferenţa dintre lumini şi umbre creează efecte pline de forţă pe suprafeţele marcante şi totodată rafinate.
Capota motorului beneficiază de utilizarea creativă a materialelor plastice, contururile curgând spre emblema mărcii. Grila lată a radiatorului şi cele patru faruri conice cu LED, cu poziţie înaltă, definesc partea frontală a show-car-ului, accentuând caracterul de SUV al automobilului. Emblema şi lamelele verticale ale grilei sunt marcate de elemente cristaline – tributul adus de ŠKODA artei ceheşti a prelucrării cristalului.
Profilul ilustrează de asemenea caracterul puternic al SUV-ului Škoda VisionS. Aşa-numita linie Tornado este tăioasă, fiind trasată pe întreaga lungime a caroseriei. Pasajele roţilor sunt angulare, subliniind caracterul off-road. Conturul superior al "umerilor" formează o nişă profundă deasupra pragurilor. Linia abruptă a plafonului, cu eleronul mare şi partea din spate retrasă, accelerează show-car-ul chiar şi atunci când acesta stă pe loc.
Partea din spate a modelului Škoda’s VisionS are un design sculptural. Cadrul marcant al difuzorului cuprinde terminaţiile mari ale sistemului de evacuare, conferind acestui SUV mare o prestanţă puternică pe şosea. Emblema Škoda şi blocurile optice spate aplatizate cu carcase cristaline cu design dinamic sunt aşezate direct sub luneta cu poziţie joasă. Grafica literei C, caracteristică mărcii ŠKODA, începe cu blocurile optice spate şi se continuă cu suprafeţele reflectoare aplatizate din bara de protecţie.