Un nou sedan compact este gata să ia ochii cumpărătorilor europeni. Poziţionat între Fabia și Octavia, noul Rapid are sarcina de a seduce în special familiștii care prețuiesc mobilitatea
Cehii de la Skoda par să fi înțeles, la timp, că rolul mărcii lor în cadrul grupului Volkswagen este acela de a atrage cumpărătorii care nu își pot permite unul dintre vehiculele brandului german. După ce, ani de-a rândul, au vorbit de performanţe, design modern şi chiar exclusivism, oficialii Skoda par să fi schimbat registrul. Prezentarea oficială a noului Rapid a fost presărată cu expresii de genul „maşină de familie accesibilă“, „confort la un preț rezonabil” sau „model de referință pentru spațiul interior“. Toate acestea alături de ideea de prim-vehicul al mărcii care prezintă „noul ADN“ și „noul limbaj de design“. Puse cap la cap, aceste idei arată direcția în care marca cehă ar trebui să se îndrepte pentru a nu mai lăsa loc speculațiilor în privința „canibalizării“ mărcii principale a grupului.
În plus, Skoda pune la bătaie una dintre cele mai puternice ofensive din istoria mărcii. Conform lui Lukas Folc, secretar general al producătorului, „în medie, va fi lansat un nou produs la fiecare șase luni pentru a putea atinge ținta propusă de 1,5 milioane de mașini anual până în 2018“.
Spațios, economic, rigid
Prezentat ca un punct de cotitură în istoria recentă a mărcii Skoda, Rapid are un aer tineresc și expresiv, un spațiu interior demn de invidiat și o gamă de motoare eficiente. Astfel, modelul se mândrește cu cel mai mare portbagaj din clasă (550 litri) și este lider în privința spațiului oferit pasagerilor din spate. Cele patru propulsoare alimentate cu benzină (1.2 MPI – 75 CP, 1.2 TSI – 86 CP, 1.2 TSI – 105 CP și 1,4 TSI – 122 CP) și cele două dieseluri (1.6 TDI – 90 CP și 1.6 TDI – 105 CP) nu rup gura târgului în materie de performanțe, însă afișează limite ale consumului de carburant cel puțin interesante. Astfel, varianta testată de Capital, 1.6 TDI CR DPF – 105 CP, „înghite“ doar 4,4 litri pentru fiecare 100 km parcurși, iar forța pusă la dispoziția șoferului este suficientă pentru un vehicul destinat în special șoferilor familiști.
E drept că doritorii de viteză și accelerație fulminante nu vor fi satisfăcuți cu cei 105 CP ai modelului și nici de transmisia manuală cu doar cinci trepte, însă ei nu fac parte din gama de clienți pe care Skoda își propune să o atragă cu acest vehicul. Din nefericire, în încercarea de a împăca mai multe gusturi, inginerii cehi au creat un model cu o suspensie cam rigidă și cu un sistem de direcție care nu oferă suficient feedback. Odată ce te obișnuiești cu temperamentul noului Rapid, ai timp să observi și multele inovații din habitaclu și chiar din portbagaj. Mai mult
Deşi cei de la Skoda nu au dorit să facă încă precizări în privinţa preţului, îndemnând clienții să aștepte momentul lansării oficiale pe fiecare piață în parte (luna noiembrie în cazul României), se pare că pentru varianta de bază prețul minim va depăși 13.000 de euro.