Principala noutate legată de Yeti este declinarea caroseriei în două variante, una destinată „junglei urbane” iar cealalată aventurii. La capitolul design se remarcă modificarea părții frontale, unde blocurile optice au o formă rectangulară iar proiectoarele au fost amplasate ceva mai jos și nu mai au forma rotundă de la prima generație. Grila radiatorului are o formă nouă, în linie cu noul design Skoda.
Partea din spate a vehiculului nu a beneficiat de modificări importante însă se observă o reinterpretare a stopurilor și aplicarea pe hayon a unor linii preluate de la noile modele Octavia și Rapid. De asemenea, noul Yeti va fi primul vehicul Skoda dotat cu cameră video pentru mersul cu spatele.
Preluând o idee a colegilor de la Volkswagen care au pus în vânzare două variante Tiguan și nu doar una, Yeti va avea o variantă pentru oraș cu toate elementele caroseriei și accesoriile exterioare vopsite în aceeași nuanță și una pentru călătoriile în afara drumurilor amenajate – denumită Skoda Yeti Outdoor – cu bandouri de protecție și scuturi și praguri din plastic negru.
Clienții noului Yeti vor putea opta pentru unul dintre cele șapte motoare, patru diesel și trei alimentate cu benzină. Acestea au puteri cuprinse între 102 CP și 170 CP. În funcție de variantă, mașina poate avea tracțiune integrală și transmisie manuală sau automată. Aceasta din urmă este disponibilă în două variante DSG, cu șase sau șapte trepte.
Skoda modifică modelul Yeti: din toamnă micul SUV va avea două variante
14 august 2013, 11:12
Ultima modificare în 14 august 2013, 14:12
Cehii de la Skoda au prezentat astăzi primele imagini și informații oficiale despre face-liftul modelului Yeti care va debuta peste doar câteva săptămâni la Frankfurt Motor Show.
Etichete: facelift,
frankfurt,
lansare,
prezentare,
skoda,
suv,
yeti
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook