“Skyfall”, cel mai recent thriller din seria James Bond, ar putea stabili un record pentru franciza filmului, cu încasări din SUA și Canada de peste 80 milioane dolari în acest weekend, potrivit Hollywood.com Box-Office, transmite Bloomberg.
Filmul, produs de Sony Corp. și Metro-Goldwyn-Mayer Inc., a câștigat ieri 30,8 milioane dolari, inclusiv încasările de 2,4 milioane dolari din rulările de la miezul nopții, au declarat azi reprezentanții companiei care monitorizează vânzările casele de bilete.
Vânzările (în avans, n.r.) în afara SUA și a Canadei sunt de 347 milioane dolari până la data de 8 noiembrie, a spus Hollywood.com.
“Quantum of Solace”, lansat în noiembrie 2008, deține recordul pentru cel mai bun debut de weekend al unui Bond, cu încasări de 67,5 milioane dolari. Filmul a avut înregistrat în seara de vineri la debut 27 milioane dolari.
Ultimul film James Bond îi are în distribuție pe Daniel Craig, ca agent operativ Bond al serviciului de spionaj MI-6, pe Javier Bardem ca bandit, și pe Judi Dench ca șef al agenției de spionaj.
Craig, care s-a alăturat francizei în 2006 la „Casino Royale”, a câștigat deja aprecierea criticilor, aceasta adăugându-se sucesului de box-office.
“Skyfall” are un rating pozitiv de 93% din partea criticilor, pe baza recomandărilor, potrivit site-ului de specialitate Rottentomatoes.com.
De asemenea, “Skyfall” a intrat deja în Top 250 Imdb, pe poziția 245, având un punctaj de 8,1, după mai mult de 80.000 de voturi, punctajul fiind similar cu cel acordat de criticii afiliați site-ului.<<iframe src="https://www.youtube.com/embed/6kw1UVovByw" width="640" frameborder="0" height="360"></iframe>>