Pentru că Uniunea Europeană este inexistentă, toate lumea şi-a întors privirile către ţările europene. Situaţia Franţei este cunoscută. Macron cel insuficient, care vrea să atragă atenţia asupra sa prin opoziţia faţă de Turcia şi Erdoğan, a plasat de mult timp Franţa într-o opoziţie fără rost. Face tot ce îi stă în putinţă pentru a instiga Grecia.
Sunt însă unii care se gândesc că Germania va avea o atitudine diferită. Lasă impresia că ar juca un rol de mediator. După una-două încercări, a început să devină evident faptul că aşteptările sunt în zadar. Germania, parcă mai abilă, la un moment dat a început să-şi declare susţinerea faţă de Grecia. A început să arate că nu ar putea să joace rolul mediatorului permanent şi cu sânge rece, este scris pe sabah.com.tr
Dacă era puţin mai iscusită ar fi putut să continue să joace acest rol. Însă emoţia, neputinţa şi lipsa planului sunt motivele pentru care germanii recurg la discursuri acide.
Încă de la început, Turcia nu a luat prea în serios rolul de mediator al Germaniei. Dacă Germania nu s-ar fi deconspirat în aşa scurtă vreme, Turcia ar fi dorit să continue jocul ca şi cum negocierile /de aderare/ ar fi fost în desfăşurare. Astfel, s-ar fi putut încă dezbate ideea că toate opţiunile diplomatice au fost consumate şi că Turcia a fost obligată să-şi folosească dreptul la legitimă apărare. Era o cale pe care Turcia ar fi preferat-o pentru a câştiga timp şi pentru ca o lungă perioadă de timp impertinenţa Greciei să fie discutată în rândul opiniei publice internaţionale.
Dar din cauza a două motive, Germania a ales, de urgenţă, să se pronunţe de partea cui este. În primul rând, nu ar trebui să considerăm că Germania şi Grecia sunt actori separaţi. Grecia este legată direct de Germania. Deci, probabilitatea ca Germania să-şi dorească să atragă mai mult Grecia de partea ei decât Franţa este mai mare. Mai mult, una dintre problemele cele mai importante ale Germaniei este dependenţa energetică de Rusia.
Atunci când privim din punctul de vedere al calculelor strategice pe termen lung, gazul din Mediterana de Est este o ocazie extraordinară pentru a elimina această dependenţă prin intermediul Greciei. Din acest motiv, Germania este adevărată posesoare a tezei privind Grecia. Este partea deschisă negocierilor.
Nu are forţa de a juca rolul de mediator
În al doilea rând, Germania nu este un actor care are forţa de a juca rolul de mediator. Oricât de puternică ar fi Germania din punct de vedere economic, slăbiciunile militare şi politice, o leagă de mâini în astfel de situaţii. Chiar dacă va încerca o presiune economică asupra Turciei, aceasta nu este o soluţie. Pentru că Turcia nu va renunţa la interesele sale vitale din cauza presiunilor economice. Dacă faţă de această situaţie Germania nu va avea o abordare mai dură şi mai accentuată, este pentru că se va teme să nu strice echilibrele fragile atât din interiorul UE, cât şi ale politicii globale.
De altfel, Germania manifestă de ceva timp această temere. O împinge la inacţiune. Ignorând realităţile, îşi închipuie că zilele frumoase din trecut se vor întoarce. Nu a putut să promoveze o abordare conformă cu noile condiţii renunţând la politica de expansiune comercială sub umbrela securităţii americane. Pentru că a fost cuprinsă de visuri irealizabile, pierde timp. Prin urmare, presiunea Germaniei asupra Turciei nu va fi credibilă. Din acest motiv, chiar dacă până acum a continuat să joace rolul de mediator, de acum încolo se va întoarce la politica sa de a fi parte ineficientă.