Parlamentul slovac a aprobat joi întărirea Fondului european de stabilitate financiară (FESF), în cadrul unui al doilea vot, permiţând astfel intrarea în vigoare a acestui instrument anticriză al zonei euro.
Slovacia era ultima ţară din cele 17 ale zonei euro care nu ratificase Fondul european de stabilitate financiară.
Votul de joi a fost posibil după ce deputaţii slovaci au aprobat desfăşurarea de alegeri anticipate la 10 martie, în urma acordului intervenit în ajun între partidul social-democrat de opoziţie Smer-SD şi trei partide din coaliţia guvernamentală, după votul negativ de marţi asupra FESF care a provocat o criză guvernamentală la Bratislava.
Sursa: Agerpres