Criza economica internationala, care afecteaza deopotriva companiile si populatia, impune luarea unor masuri de protectie.
Slovacia intentioneaza sa nationalizeze distribuitia de gaze naturale pentru a impiedica majorarea preturilor.
Astfel, guvernul de la Bratislava a facut deja o oferta de preluare a companiei de distributie a gazelor naturale, SPP (Slovensky Plynarensky Priemysel), la care statul slovac detine 51% din actiuni, dar al carui consiliu de conducere este detinut in proportie majoritara de catre companiile E.ON Ruhrgas si GDF Suez.
„Acesta este primul pas. Daca observam alte masuri care contravin intereselor populatiei vom trece la urmatorul pas”, a declarat premierul slovac Robert Fico.
Aceasta luare de pozitie vine dupa ce, in urma cu doua zile, SPP a cerut o majorare a pretului gazelor naturale livrate populatiei cu 20%.