Economia Sloveniei, ţară care se străduieşte să evite un program de sprijin, va înregistra o contracţie mai mare decât se estima în acest an iar recesiunea se va prelungi şi anul viitor, din cauza situaţiei din Europa şi a scăderii cererii pe piaţa internă ca urmare a măsurilor de austeritate, a anunţat joi Institutul guvernamental de macroeconomie, transmite Bloomberg.
Produsul Intern Brut al Sloveniei se va contracta cu 2,4% în acest an, comparativ cu estimările anterioare referitoare la o scădere de 1,9%, a anunţat joi Institutul pentru Analiză Macroeconomică. De asemenea, institutul se aşteaptă ca în 2014 economia Sloveniei să înregistreze o contracţie de 0,2%, faţă de o creştere de 0,2% conform prognozelor anterioare.
‘Indicatorii sugerează o încetinire mai mare a activităţii economice pentru majoritatea partenerilor noştri comerciali’, a declarat directorul institutului, Bostjan Vasle. Acesta a adăugat că revizuirea prognozelor se datorează şi măsurilor guvernamentale de stabilizare ‘care vor avea un impact negativ asupra economiei’.
În primul trimestru al acestui an, economia Sloveniei a înregistrat o contracţie anuală de 4,8%, a doua mare scădere din Uniunea Europeană după ce a Greciei.
Slovenia se luptă cu creşterea creditelor neperformante deţinute de un sector bancar controla în mare parte de stat, estimate la şapte miliarde de euro, sau o cincime din economia slovenă. Guvernul condus de premierul Alenka Bratusek vrea să stabilizeze sectorul bancar prin crearea unei ‘bănci de rebuturi’ şi o injecţie directă de capital în valoare de 900 milioane de euro în ideea de a evita să ajungă în situaţia de a cere ajutorul partenerilor europeni. De asemenea, cabinetul de la Ljubljana a promis că va majora taxa pe vânzări, va reduce salariile în sectorul public şi va privatiza companiile de stat pentru a restabili încrederea investitorilor.
SURSA: Agerpres