ca „baricada” de lupta impotriva a tot ce inseamna industrializarea alimentatiei. Miscarea se regaseste acum in peste 30 de state si are zeci de mii de membri in Europa si America de Nord. Ce-si propun insa membrii acestei miscari? Simplificand lucrurile, ei vizeaza pastrarea patrimoniului culinar mondial si mentinerea diversitatii fiecarei regiuni. Nu exista un gust universal, raspandit prin intermediul retelelor fast food, ci o multitudine de experiente culinare, izvorate din cultura proprie fiecarei regiuni geografice, spune miscarea slow food. Maximizarea profitului, industrializarea si globalizarea metodelor de obtinere a hranei ameninta cu disparitia plantelor si raselor de animale care nu corespund criteriilor strict economice. Potrivit adeptilor slow food, acest lucru constituie o amenintare la adresa unor economii regionale, dependente de aceste culturi si rase de animale, dar si o limitare a alegerii pe care o poate face consumatorul. Cum starea de sanatate si calitatea hranei sunt legate in mod direct, conservarea a cat mai multe plante si animale constituie o sansa in plus pentru rezolvarea problemelor cauzate de industria de consum, precum obezitatea sau deficitul de vitamine si microelemente din hrana.Totusi, miscarea slow food ramane un fenomen localizat in tarile dezvoltate, in principal din cauza costurilor economice. Rasele de animale si plantele vizate pentru a fi conservate implica costuri mai mari de productie, care pot fi suporate doar de consumatorii mai avuti. Printre numele aflate pe lista de conservare a miscarii slow food enumeram rasa de porc Mangalita, de provenineta din spatiul balcanic. Eliminati din cresterea intensiva dupa ce s-a dovedit legatura dintre grasimea animala si riscul de infarct, porcii Mangalita dau savoare in continuare unor salamuri traditionale, specifice Balcanilor. Alte nume pe cale de disparitie sunt strugurii Mavrotragano (din insula greceasa Santorini, care dau un vin violet), lamaile Amalfi, somonul salbatic irlandez, orezul rosu din Madagascar si scoicile olandeze. Cum pot supravietui aceste plante si animale asaltului industrializarii? Americanii dau un exemplu concret. Un fermier din SUA vinde, prin intermediul Internetuului, curcani aurii, rasa pe cale de disparitie, cu de sapte ori pretul obisnuit. Cererea este extrem de mare, deoarece cumparatorii apreciaza gustul deosebit, culoarea si textura carnii si modul cum a fost tratat animalul pe toata durata vietii. Astfel de ferme se inmultesc pe masura ce Internetul permite contactul nemijlocit dintre clienti si fermieri. Si feluri de mancare specifice unor zone sunt protejate si promovate de catre miscarea slow food. Aceste preparate traditionale au primit acum cativa ani recunoasterea Bruxelles-ului, care a acceptat exceptarea acestora de la standardele de calitate cerute alimentelor „industriale”. Miscarea slow food se confrunta insa si cu multe probleme. Cresterea rapida a populatiei si degradarea terenurilor agricole lasa putin loc de manevra, mai ales in Africa si Asia. Tarile din aceste regiuni sunt preocupate mai mult de cresterea rapida a productivitatii si reducerea costurilor de productie si mai putin de conservarea raselor putin performante. Avocatii slow food spun ca aceste tari au sanse bune de a exporta (si a face rost de valuta forte) doar daca favorizeaza specificul culinar local. Totusi, este foarte probabil ca miscarea slow food sa continue sa se dezolte mai ales in tarile dezvoltate, unde exista o cerere certa pentru produsele alimentare neindustriale. O data devenita moda, miscarea slow food s-ar putea raspandi rapid in restul lumii, asa cum a facut odata industria hamburgerului si a cartofilor prajiti.