Compania ATP Exodus si-a finalizat investitia de 20 de milioane de Euro, inaugurand astazi, la Baia Mare, cel mai mare Centru Autorizat de Vanzari si Service Mercedes-Benz si EvoBus din Europa Centrala si de Est.

Pe o suprafata de 45.500 metri patrati, centrul deschis reprezinta una dintre cele mai importante investitii din industria autohtona de automobile, fiind gandit ca o platforma integrata care sa ofere o gama de servicii complexe.

Vedeta galei de deschidere a fost ultimul model Mercedes din clasa SLR McLaren in valoare de 650.000 de Euro, fiind singurul din Romania expus in show-room.

Noul centru deschis la Baia Mare afiseaza modele din toate clasele Mercedes Benz.. Centrul ATP Exodus ofera si masini second hand ale aceleasi marci, dar nu numai.

Partea de service a centrului se remarca prin tehnologia folosita in premiera in Romania, care permite reducerea cu cel putin 50% fata de standard a timpului de manopera pentru autoturisme.

„Daca alte service-uri au nevoie de zile, chiar saptamani pentru o simpla vopsire de masini, atelierul  nostru va executa o asemenea lucrare in 45 de minute iar o diagnoza tehnica in 5 minute"  a declarat Mircea Cirt, Director General ATP Exodus.

Compania ATP Exodus are in prezent 30 de filiale in intreaga tara, precum si o reprezentanta la Viena, Austria. Pentru anul 2007 compania a realizat o cifra de afaceri de peste 40 de milioane de Euro, ocupand primele locuri pe piata importatoare de piese auto din Romania.

Data: 28 ianuarie 2008

Sursa: ATP Exodus