Smartphone-ul care va ÎNGROPA compania Apple

Samsung se pregăteşte de lansarea Galaxy S4, acasă la cel mai mare concurent al său, Apple. Americanii sunt încă numărul unu în SUA.

Samsung atacă cea mai puternică piaţă iPhone, SUA, cu Galaxy 4. Noul smartphone va fi prezentat în această seară la ora 19.00 la New York, ora 1.00 AM (vineri 15 martie) în România.  Telefonul va fi lansat în sala Radio City Music Hall, care se află la numai câteva străzi distanţă de principalul magazin al Apple din New York.

"Evenimentul din New York are implicaţii mari pentru că este pe terenul Apple. Este pentru prima oară când Samsung lansează Galaxy S în SUA", a declarat Chung Chang Won, analist la Nomura Holdings în Seul.

Despre Samsung Galaxy S4 se presupune că va avea un ecran de 5 inch, procesor Samsung Exynox 5 Octa cu opt nuclee şi cameră foto de 13 megapixeli. iPhone 5 dispune de un procesor dual-core, un ecran de 4 inch şi o cameră de 8 megapixeli.

Sud-coreenii se aşteaptă să vândă 10 milioane de telefoane Galaxy S4 pe lună. Compania va vinde S4 pe o piaţă mondială de 358 de miliarde de dolari, care se apropie de saturaţie. Creşterea pieţei este estimată să încetinească până în 2017 la 9,8%, de la 27% în acest an, potrivit datelor Bloomberg.

Viitorul telefon Apple va apărea pe piaţa la sfârşitul trimestrului al doilea sau în cel de-al treilea, potrivit analiştilor.