Chinezii de la Huawei au lansat, săptămâna trecută, cel mai nou smartphone al lor în cadrul unui eveniment în capitala Marii Britanii. Modelul Huawei Ascend P6 a fost prezentat drept cel mai subțire smartphone din lume, acesta având o grosime de doar 6,18 mm. Oficialii Huawei nu s-au putut bucura de acest titlu decât câteva zile, conaționalii lor de la Umeox anunțând modelul X5, care va avea o grosime de numai 5,6 mm. Acesta lucru înseamnă că X5 va fi cel mai subțire smartphone fabricat vreodată.
Când vine vorba de caracteristici Umeox X5 este inferior modelului Huawei. Ascend P6 are un procesor quad-core de 1.5 GHz, un ecran LCD HD de 4.7 inch, cameră frontală de 5MP și sistem de operare Android 4.2.2.
Umeox X5 are un ecran de 5,3 inch, un procesor dual core și sistem de operare Android 4.2.2 Jelly Bean. Camera frontală a telefonului va avea 3 MP, iar cea de pe spate 8 MP. Prima țară europeană unde va fi lansat telefonul va fi Franța, în vara acestui an. Nu se cunosc detalii legate de preț sau data exactă când telefonul se va găsi pe rafturile magazinelor.