Telefoanele mobile au devenit interzise. Ordinul se respectă fără excepție

telefoane mobile smartphone

SURSA FOTO: Unsplash

Smartphone-uri interzise în școală. Ce se întâmplă când o școală interzice smartphone-urile? Cât timp poți rezista fără să-ți verifici telefonul? Greu de crezut că în epoca tehnologiei există locuri în care adolescenții ajung să se obișnuiască cu ideea că se poate trăi și fără smartphone-uri.

 Smartphone-uri interzise în școală. Administratorii Buxton School, un mic internat privat din Massachusetts, Statele Unite, au anunțat în 2022 interzicerea smartphone-urilor.

Deși pentru unii ar putea părea o pedeapsă greu de suportat, adolescenții de aici s-au resemnat și s-au adaptat vieții cu mai puține rețele sociale, obținând o nouă perspectivă asupra relațiilor lor cu dispozitivele, potrivit CNN.

Buxton a încheiat în 2023 primul an al unui experiment simplu, dar nou: interzicerea telefoanelor mobile în campus. Sau, mai degrabă, a smartphone-urilor.

Smartphone-uri interzise în școală. Experimentul Buxton a dat rezultate neașteptate: școala este acum un loc mai bun

În schimb, li s-a oferit tuturor din campus, inclusiv personalului, un Light Phone, adică un telefon „prost” cu funcționalitate limitată. Dispozitivele pot efectua apeluri, pot trimite SMS-uri și nu pot încărca aplicații moderne. Sunt cam de mărimea unui pachet de cărți, cu ecran alb-negru.

După cum a spus un student de aici, ”este ca bebelușul demon al unui iPad și al unui Kindle”.

Au renunţat la smarphone-uri! / SURSA FOTO: Pexels.com

Cu toate acestea, majoritatea a fost de acord că școala este acum un loc mai bun fără aceste ”dispozitive ale iadului”. Studenții spun că există mai puține întreruperi în timpul orei, interacțiuni mai bune între ei în campus și mai puțin timp petrecut pe ecrane.

„Cred că am găsit o modalitate destul de bună de a aborda problema dependenței de smartphone-uri”, spune Scott Hunter, care predă limba engleză și muzică.

Bea Sas, profesor de matematică la Buxton, a adăugat: „Cred că oamenii sunt acum mult mai sociabili”.

Profesorii se plâng că au devenit jandarmii telefoanelor mobile

Pentru mulți profesori, utilizarea telefonului de către elevi este exasperantă. Mark McLaughlin, profesor de matematică la liceul Neah-Kah-Nie din Oregon spune că ”cea mai proastă parte a profesiei mele este să fiu jandarmul telefonului mobil.”

De altfel, cadrele didactice din America se plâng că duc o luptă epuizantă împotriva telefoanelor.

Un sondaj efectuat într-un district școlar din Virginia a constatat că aproximativ o treime dintre profesori le cer elevilor să-și lase telefoanele mobile de cinci până la 10 ori în timpul unei ore, iar 14,7% au făcut acest lucru de peste 20 de ori.

Când o școală gimnazială din Canada a chestionat personalul, 75% dintre respondenți au considerat că telefoanele mobile afectează negativ sănătatea fizică și mentală a elevilor.

Aproape două treimi au susținut că dispozitivele afectează negativ și performanțele academice.

„Este o problemă mare”, declară Arnold Glass, profesor de psihologie la Universitatea Rutgers, care a cercetat impactul telefoanelor mobile asupra performanței elevilor.

„Pierd aproape jumătate din ceea ce li se predă la oră dacă li se permite să-și consulte telefoanele în clasă”, adaugă el.

Experimentul celor de la Buxton School pare, pentru unii, sortit eșecului. Asta pentru că argumentul elevilor este că au nevoie de telefoane pentru a comunica cu părinții.

La început, a fost ca și cum ar fi venit Apocalipsa!

Lucrurile nu au stat așa la Buxton School. Profesorii spun că adolescenții s-au adaptat la noile condiții destul de repede. Unul dintre profesori își amintește de o excursie cu studenții săi în care, în ultimul moment, toată lumea a aflat că telefoanele mobile nu vor mai fi permise. La început, a fost ca și cum ar fi venit Apocalipsa.

„Erau atât de supărați și de frustrați. Nu știau cum să se descurce singuri. Erau foarte nervoși”, spune profesorul Dexter Trombulak, retrăind momentul.

Dar, la jumătatea călătoriei, copiii au uitat de telefoane.

„La sfârșitul primei zile, stând în jurul focului de tabără, mi-au spus: „Nu ne-am gândit la telefon toată ziua”, a povestit Trombulak.

Telefoanele mobile sunt interzise la Buxton School / SURSA FOTO: Dreamstime

Haos, panică, durere și, în cele din urmă, acceptare

Experimentul Buxton i-a făcut pe elevi să treacă prin toate etapele: haos, panică, durere și, în cele din urmă, un anumit nivel de acceptare. Deși nu este un fan al al deciziei „unilaterale” de a trece la Light Phone, unul dintre profesori susține că, în general, experiența „nu a fost atât de rea pe cât mă așteptam”.

Studenții au încercat să strecoare, pe furiș, telefoane, în camerele din campus, unii testând limitele mai mult decât alții.

Până și directorul școlii, Peter Beck, spune că a renunțat la iPhone pentru un Light Phone și a instalat un vechi sistem GPS în mașină pentru când vrea să iasă în lume. Per total, este încântat de cum a decurs primul an.

Conform CNN, e dificil de spus modul în care noua politică privind telefoanele afectează performanța academică, deoarece Buxton folosește un sistem de evaluare narativă. Dar din punct de vedere cultural, spune Beck, mișcarea a fost transformatoare.

Franța a interzis utilizarea smartphone-urilor în școli în 2018

Buxton nu este singura care încearcă să limiteze utilizarea smartphone-urilor în școli.

Începând cu 2020, Centrul Național de Statistică a Educației a raportat că mai mult de trei sferturi din școlile din SUA au decis să restricționeze utilizarea non-academică a dispozitivelor. Franța a interzis utilizarea smartphone-urilor în școli în 2018.

Dacă abordarea Light Phone a școlilor private ar putea – sau ar trebui – să fie aplicată și în școlile publice, care se luptă cu dependența copiilor de telefoanelor mobile, acesta rămâne un subiect de dezbateri.