Smiley a uimit pe toată lumea! Cel mai mare concert după 2 ani de restricții. Gina Pistol a urcat pe scenă: Am fost într-o mare de emoții
Peste 5000 de spectatori care au cântat, au dansat și au trăit mai bine de 2 ore alături de Smiley, la Sala Polivalentă, primul mare concert al său după 2 ani de restricții, un proiect grafic nemaivăzut în concertistica din România, cu un ecran superwide de 30/3 m lungime, 3 tiruri de echipamente, 3,5 tone și 224 de aparate de lumini, efecte pirotehnice, invitați speciali, lansarea piesei verii, „Scumpă foc”, în premieră pentru cei prezenți și un duet-surpriză cu Gina Pistol sunt doar câteva dintre elementele care au făcut din #liberlaemoții un concert-eveniment.
Connect-R, Juno, DOC, Mario Fresh, Dorian, Guess Who, Cabron, Șatra B.E.N.Z. și Feli au început vara pe scenă, alături de Smiley, cântând împreună hiturile mult așteptate ale artistului, însă cel mai emoționant și neașteptat moment al serii a fost duetul pe care Smiley l-a făcut cu iubita lui. „Ne vedem noi”, piesa pe care Smiley a compus-o în pandemie, cu gândul la iubita lui, în timpul carantinei, după revenirea din America, a fost cântată live, în fața spectatorilor, alături de Gina Pistol.
„Am fost într-o mare de emoții. În primul rând pentru că am fost alături de Smiley pe scenă, pe o piesă foarte importantă pentru noi, pe care de obicei plâng fără să mă vadă nimeni, apoi pentru că eu nu sunt cântăreață și nu am mai cântat niciodată, mai ales în fața unui public atât de numeros. Mereu am trăit intens concertele lui Andrei, însă până acum tremuram, cântam și dansam în backstage, astăzi pot spune că a fost copleșitor să simt toate emoțiile din plin, pe scenă.”, a mărturisit Gina Pistol după momentul live, de la Sala Polivalentă.
Au fost interpretate cele mai cunoscute piese ale lui Smiley
Cu un playlist care a inclus hiturile „Acasă”, „Oarecare”, „Vals”, „Pierdut buletin”, „Oficial îmi merge bine”, „Cai verzi pe pereți”, „În lipsa mea”, „Aprinde scânteia”, „În stație la Lizeanu” sau „De unde vii la ora asta”, piese compuse și lansate în ultimii doi ani, precum „Până când”, „Locul sfințește omul”, „Bani mulți” (feat Șatra BENZ), „Până la tine” sau „Purtat de vânt”, concertul Smiley a adus publicului de la Sala Polivalentă și lansarea în premieră a piesei „Scumpă foc” și a videoclipului în care rolul principal îl interpretează Adelina Pestrițu, prezentă și ea în sală.
„A fost un vis împlinit acest concert, am visat la el doi ani de zile și parcă a fost mai frumos decât în orice închipuire. Mulțumesc celor care au fost alături de mine pe scenă, în backstage, dar mai ales în sală, oamenilor care ne ascultă muzica și ne dau sensul și bucuria de a continua pe acest drum. A fost o revedere emoționantă, plină de energie și emoții în care parcă ne-am arătat ca-ntre prieteni, așa cum suntem și cum ne-au lăsat ultimii doi ani să devenim. Mulțumesc și abia aștept să ne revedem. Acum gata, a început vara, să ne bucurăm de tot ce ne aduce!”, a declarat Smiley după terminarea celor 2 ore și jumătate de concert.
Printre cei peste 5000 de oameni prezenți la eveniment, s-au numărat și părinții și fratele lui Smiley, artiștii și colegii de la HaHaHa Production și Pro Tv, dar și prieteni apropiați ai artistului.