Pe scena show-ului muzical SuperStar România, difuzat de Pro Tv, unde Smiley este jurat, a urcat o femeie blondă, ce le-a adus aminte juraților de Laura Cosoi. Jurații au avut temă de discuție asemănarea dintre cele două, iar reacția lui Smiley a fost cât se poate de spontană și sinceră.

„Da, semăna un pic cu Laura, dar nu atât de tare. Cu Laura Cosoi”, a declarat Smiley.

Raluka ”Are fața Laurei când era mai mică”

Raluka, jurat și ea în cadrul show-ului, a aprobat spusele cântărețului:

„Mi se părea că are direct fața Laurei când era ea mai mică”, a spus cântăreața.

Carla’s Dreams a observat și el asemănările dintre cele două femei:

„Eu o știu pe Laura Cosoi. Adică știu cine e. Îmi pare foarte exemplară Laura Cosoi mie”, a completat juratul.

Smiley: „ Sunt eu dobitoc pe alocuri, dar asta e…”

Smiley și-a adus aminte de frumoasa sa iubită din tinerețe și a ținut să sublinieze faptul că Laura este o femeie frumoasă. De asemenea, acesta a declarat public ce părere are în acest moment despre actriță.

„E o femeie mișto. Recunosc, am gusturi bune la femei. Sunt eu dobitoc pe alocuri, dar asta e…”, a încheiat artistul.

Laura și motivul despărțirii

Amintim că Laura a vorbit despre relația sa cu Smiley. „Eu am început relația cu Andrei când nu era Smiley de astăzi, ci doar un cântăreț, iar eu o actriță. Apoi el a devenit foarte iubit și cunoscut pe plan muzical. S-a desprins de trupa Simplu, lucru pe care eu l-am văzut bun de făcut și chiar cred că este unde trebuie acum.

Amândoi am avut această problemă legată de comunicare, fiindcă orice comunicam profesional trebuia să avem disponibilitatea de a răspunde și curiozităților din viața personală. Cu cât publicul iubește mai mult cuplul respectiv, cu atât va dori răspunsuri numeroase despre viața lor împreună.

Mergând pe această rețetă, evident că amândoi eram în proiecte și eram gestionați de un PR care comunica pentru noi. Apoi ne-am despărțit și am putut să luăm în mâinile noastre comunicarea propriei persoane.

Nu mai eram împreună, nu mai aveam proiecte comune, iar eu nici măcar nu mai lucram pentru televiziunea respectivă’, a declarat actrița.

Laura nu s-a oprit aici. „Eu nu am cum să mă compar cu el. Dar nici nu mi-am dorit asta. El cântă, iar orice cântăreț ajunge mult mai ușor la oameni decât o face un actor.

Dincolo de asta, nu mai există genul acesta de cupluri acum și nici nu mai există un PR care să-ți creeze o astfel de imagine’, a mai spus Laura, conform life.ro.