Smiley s-a filmat în timp ce mergea spre sediul Poliției. Cunoscutul artist în vârstă de 40 de ani a oferit mai multe informații despre moment pe pagina sa de socializare și le-a transmis urmăritorilor un mesaj special.
După 3 luni în care a fost pieton, Smiley a mers la sediul Poliției Rutiere pentru a-și ridica permisul de conducere. Cunoscutul artist în vârstă de 40 de ani a spus că este „ultima zi” fără șofat.
Smiley a mers la sediul Poliției Rutiere
Într-o secvență publicată pe pagina sa de socializare, acesta a subliniat că merge să-și ia carnetul.
„N-o să vă vină să credeți. E ultima zi în care sunt pieton. Mă rog, nici măcar nu va fi ultima zi, că va fi incompletă. Sunt pe drum să-mi iau carnetul!”, a afirmat Smiley.
Artistul, pe numele real Tiberiu Andrei Maria, a rămas în luna septembrie fără permis de conducere. La momentul respectiv, acesta a condus cu 104 km/h pe drumul Agighiol-Tulcea.
Limita de viteză în zona respectivă este de 50 km/h. Astfel, a rămas fără permis pentru o perioadă de 90 de zile.
Pedeapsa poate fi diminuată până la 60 de zile, cu condiţia ca vedeta să susţină un examen în acest sens.
Smiley și Gina Pistol formează unul dintre cele mai frumoase cupluri
Amintim că Smiley și Gina Pistol formează unul dintre cele mai frumoase cupluri. Cei doi au o fiică în vârstă de aproape trei ani, pe nume Josephine.
Aceștia au petrecut clipe minute în Ajunul Crăciunului. Pe platformele de socializare, au arătat fanilor lor cum au decorat pomul de Crăciun
Pentru a păstra amintirile acestei perioade speciale, fosta prezentatoare de la Antena 1 și partenerul ei au creat un videoclip emoționant.
Acesta a fost distribuit pe Instagram. Reacțiile fanilor au fost imediate. Unii au observat un detaliu inedit în bradul de Crăciun al celor doi soți.
În bradul de Crăciun, Gina Pistol a agățat o ecografie. Acest lucru a stârnit speculații și gânduri legate de posibilitatea venirii celui de-al doilea copil.
Imediat după ce au distribuit videoclipul respectiv, fanii i-au inundat pe cei doi cu mesaje și urări.
Smiley a scris și el un mesaj în descrierea videoclipului postat pe contul său de Instagram.
„Dacă de-a lungul anului fugim în toate colțurile, alergăm constant, Crăciunul înseamnă ACASĂ. Doar atât: liniștea, iubirea, căldura de acasă. E tot ce îmi doresc, ce îmi trebuie și ce mă bucură enorm- timp cu familia. Un Crăciun plin, frumos, curat vă urăm noi, familia Maria”, a spus acesta.