Titlul piesei este o deturnare a sloganului de campanie a lui Donald Trump”Make America Great Again” și se referă la o bandă din Los Angeles „Crips”, de care Snoop Dogg aparține.
Culoarea fetiș afișată de membrii Crips este albastrul, spre deosebire de culoarea bandei rivale, Bloods, roșul. În mod similar, cover-ul proiectului lui Snoop Dogg reprezintă o șapcă albastră pe care scrie „Make America Crip Again’, în timp ce șapca lui Donald Trump și a susținătorilor săi, pe care figurează sloganul originial, era de culoare roșie.
Rapperul din Long Beach, o suburbie din Los Angeles, a anunțat că piesa va face parte dintr-un EP de opt melodii, cu titlu eponim, care va fi lansat săptămâna viitoare.
În single-ul lansat joi, rapperul în vârstă de 45 de ani denunță în termeni virulenți folosirea intensivă a Twitter-ului de către președintele american și îl apără pe Colin Kaepernick, jucătorul de fotbal american care a lansat gestul de protest de a pune un genunchi în jos în timpul intonării imnului național.
Kaepernick și-a atras mânia lui Donald Trump, care l-a calificat cu apelativul „fiu de cățea”.
Potrivit AFP, nu este pentru prima dată când Snoop Dogg îl atacă pe Donald Trump. Rapperul, pe numele real Calvin Broadus, a lansat în luna martie un videoclip pentru melodia sa „Lavender”, în care pretinde că împușcă un clovn care seamănă cu președintele american.