Deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana cu primul grup de tari candidate la sfarsitul anului 1998 (Cipru, Cehia, Estonia, Polonia, Slovenia si Ungaria) s-a facut pe problematica a sapte capitole din acquis-ul comunitar si anume: stiinta si cercetare, educatie si instruire, cultura si politica audiovizualului, telecomunicatii, politica industriala, IMM, politica externa si de securitate comuna.
Este de presupus ca si pentru cel de-al doilea grup de tari candidate care incep negocierile in primavara anului acesta domeniile sa fie in mare masura aceleasi, mai ales ca se preconizeaza ca ele sa fie identice pentru cele cinci tari (Lituania, Letonia, Slovacia, Bulgaria si Romania). La aceasta se adauga criteriile economice stabilite de Consiliul European de la Copenhaga, respectiv: existenta si functionarea economiei de piata; capacitatea de a rezista presiunii competitive a fortelor pietei in cadrul Uniunii.
Primul criteriu priveste aspecte cum sunt: realizarea echilibrului cerere/ofera prin jocul liber al fortelor pietei (comertul si preturile liberalizate); garantarea accesului liber pe piata al noilor firme, cat si al iesirii prin faliment, lichidare; reglementarea dreptului de proprietate, stabilitatea macroeconomica conferita de capacitatea de finantare a cheltuielilor publice; echilibrul conturilor externe (cont curent, balanta de plati); stabilitatea preturilor (nivel al inflatiei); convergenta politicienilor si societatii civile asupra sensului dezvoltarii economice; capacitatea sectorului financiar-bancar de a canaliza economiile catre investitii productive.
Informatii asupra modului in care aceste criterii se regasesc in practica economica a tarilor din zona este facuta de publicatia Central European Economic Review, prin ancheta realizata anual in randul unor economisti din institutii financiar-bancare internationale si de cercetare economica, asupra a 27 de tari in tranzitie.
Domeniile investigate sunt: stabilitatea politica, stabilitatea preturilor, inflatia, climatul investitional/ stabilitatea monedei nationale, forta economica, lichiditatea (acces la investitii de porfotofoliu), integrarea in economia mondiala, echilibrul balantei de plati, domnia legii si eticii in afaceri.
In ierarhiile constituite pe domenii dupa media calificativelor acordate conduc, de regula, tarile in tranzitie care au inceput deja negocierile de aderare la Uniunea Europeana.
Agregati, cei zece indicatori dau un indicator sintetic de rang general, in care conduc energic tarile avansate in negocieri, Romania situandu-se pe locul 11, in crestere totusi in 1999 fata de 1998, cand acelasi indicator arata pentru tara noastra locul 13 din 27 de tari. Analistii straini remarca eforturile facute de Romania in ultimul an in ceea ce priveste managementul datoriei externe si privatizarea.
Totusi concluzia finala a anchetei este ca pe ansamblul esantionului are loc o crestere a deosebirilor in evolutia economiei. Este, fara indoiala, valoroasa analiza rece a indicatorilor economici facuta de bancheri care nu-si permit efuzii emotionale intr-o revista a Wall Street Journal Europe’s. Si totusi in aceeasi revista a aparut, cu cateva luni in urma, un articol scris de Jeffrey Sachs – director al Centrului pentru dezvoltare internationala, Universitatea Harvard, care a ocupat in ultimii ani functia de consilier pentru reforma in Polonia, Estonia, Rusia, Slovenia si alte cateva tari – care face o analiza mai nuantata a problemelor tranzitiei.
El aduce in discutie o serie de factori care explica mersul diferit al reformei economice in Estul Europei.
Astfel, el apreciaza ca un factor important pentru ritmul si profunzimea transformarilor pozitia geografica a tarilor. Statele avand granite cu tari UE s-au bucurat de un volum mai mare al investitiilor straine, reorientarea exporturilor a fost pentru acestea mai usoara si mai rapida decat pentru tarile balcanice, spre exemplu. Un parametru de analiza ar fi asadar „distanta fata de Frankfurt”.
Ca si irlandezii care au resimtit mai tarziu avantajele integrarii europene prin pozitia geografica periferica fata de UE, statele balcanice si cele de la extermitatea estica a zonei de aderare au intampinat mai multe dificultati in atragerea investitiilor straine, in identificarea unor debusee de export pe piata unica si in cooperare.
De la statistica la realitatile social-culturale
Un alt factor amintit de expertul american este cel istoric, modul in care acesta determina comportamentul social si economic. In ideea unei „erori culturale”, se aminteste semnificatia pentru sarbi a bataliei din 1389 din Kosovo, care primeaza in fata oricaror argumente. In aceeasi ordine de idei, economistii din Europa de Est constata ca lipsa de performanta a unor economii din zona este perfect proportionala cu gradul de abandonare a acestor tari de aliatii Uniunii Sovietice dupa razboi.
La King College din Londra, in biblioteca militara Lidell Hart, este depusa minuta incheiata de Churchill cu Stalin „intr-un moment potrivit pentru afaceri” din data de 9 octombrie 1944. Europa de Est se impartea intre aliati si URSS dupa urmatoarele proportii: Ungaria 50%:50%, Iugoslavia 50%:50%, Bulgaria 25%:75%, Romania 10%:90% si Grecia 90%:10%.
Tratamentul inegal al tarilor din Europa Centrala si de Est se mentine si azi, apreciaza Jeffrey Sachs. Daca Poloniei i-au fost anulate datorii de 40 miliarde USD, atunci cand Iugoslavia a solicitat in 1990 reesalonarea datoriei externe, nu a primit nici un raspuns.
In cazul Romaniei, la eforturile de a indeplini integral cerintele Acordului stand-by, FMI a raspuns plusand cu noi conditii pentru a indeparta cat mai mult eliberarea celei de a doua transe a imprumuturilor.