Și aceasta, pentru că ponderea șomerilor de lungă durată ­(care-și caută loc de muncă de peste șase luni) a crescut de la circa 15%, în decembrie 2010, la 30%, în prima jumătate a anului trecut, și la 50% acum. Evoluție mai relevantă, din păcate, decât orice veste privind creșterea numărului de tineri angajați (majoritatea ocupați doar temporar, pentru joburi sezoniere) sau orice comparație optimistă cu statele din regiune (vezi grafic).

Dacă pe parcursul lui 2010, 110.000 de persoane sub 25 de ani erau în căutarea unui loc de muncă, odată cu aplicarea Codului muncii, numărul lor a început să scadă, ajungând, în luna aprilie a acestui an, la sub 50.000. Cheia acestei teoretice explozii a angajărilor nu stă în revenirea economiei, ci mai degrabă în flexibilizarea raporturilor de muncă, firmele putând acum să-și țină noii angajați în perioade de probă prelungite de trei luni și, mai ales, să le încheie contracte succesive pe perioadă determinată, ceea ce simplifică serios procedurile de concediere. „Cele mai mari rate ale șomajului în rândul tinerilor sunt înregistrate în piețele rigide, acolo unde angajații sunt puternic protejați de lege, iar angajatorii, firesc, preferă să se îndrepte către oameni cu experiență decât să opteze pentru un june care, dacă se dovedește nepotrivit slujbei, va fi cvasiimposibil de concediat“, explică Hilmar Schneider, director în cadrul Institutului pentru Studiul Muncii. Apoi, trebuie reținut că aprilie, ultima lună în care sunt disponibile date oficiale privind piața muncii, este una a angajărilor sezoniere, companiile din turism, auto sau agricultură recrutând masiv pentru vârful de activitate din vară. Din toamnă, aceștia vor fi din nou lăsați „pe drumuri“, așa cum arată tendințele pieței muncii de ani buni încoace.
Automat, având un bazin mare de recrutare și un grad minim de risc la angajare, companiile și-au permis să scadă ofertele salariale destinate acestei categorii până la minimul legal (vezi tabel).

Angajat sau nu, vedem peste șase luni

În paralel, s-a mai dezvoltat un fenomen: prelungirea până la exasperare a proceselor de recrutare. Acum, companiile aplică pentru orice post trei-patru etape de selecție, adesea întregul demers întinzându-se pe luni bune. Redăm pe scurt povestea lui Anghel, tânăr masterand la Politehnică, în București, și aspirant la un post într-o multinațională IT: „După ce am trimis CV-ul au trecut trei luni până când m-a sunat cineva. Evident că uitasem că aplicasem la ei și eram pe punctul de a mă angaja într-o firmă mai mică de consultanță. Mi-au spus că urmează un interviu telefonic pe teme tehnice peste două zile și am fost de acord, pentru că îmi doream foarte mult să ajung acolo. În realitate, am fost sunat peste aproape o săptămână, doamna de la celălalt capăt al firului cerându-și scuze pentru o încurcătură internă. Oricum, interviul a durat o oră și a fost extrem de serios și specializat. Ulterior, am fost chemat la un test de inteligență, apoi la interviu față-n față, care s-a transformat în patru interviuri cu diverși directori, toate în limba engleză. În total, din momentul depunerii CV-ului și până la angajare au trecut cinci luni și jumătate.“

Este totuși un caz fericit: la târgul de locuri de muncă organizat de eJobs la mijlocul lunii mai, zeci de tineri se plângeau angajatorilor de neseriozitatea cu care sunt tratați și de numărul prea mare de probe pe care trebuie să le treacă pentru ca, la câteva luni (pline de speranțe, evident) de la demararea procesului de recrutare să li se spună că nu se potriveau, de fapt, postului „scos la concurs“.

38% din absolvenții români de studii superioare lucrau anul trecut, potrivit unui studiu UE. Cel mai probabil, acum ponderea a scăzut