„Reprezintă o profundă sfidare la adresa statului de drept, precum şi a cetăţenilor faptul că în 2018 este desecretizat un protocol din 2009, care fusese ‘abrogat’ din 2016, precum şi faptul de a nu se face nicio referire la existenţa acestui din urmă protocol, din 2016. Într-un stat de drept, protocoalele au caracter nefiresc.
Avem Constituţie, avem o bogată jurisprudenţă constituţională, avem norme juridice de natură să permită o bună interpretare a legii. Legalitatea respectivelor protocoale poate fi stabilită numai de instanţa de contencios administrativ”, a declarat Toader, la sediul Ministerului Justiţiei.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a mai declarat că nu se susţine afirmaţia potrivit căreia evaluarea procurorului general al României, Augustin Lazăr, poate fi considerată o formă de presiune exercitată în legătură cu soluţionarea unor dosare referitoare la protestul din 10 august, respectiv la dosarul Revoluţiei, în condiţiile în care acesta din urmă trenează de foarte mult timp. AGERPRES