'Modul cum piaţa românească se schimbă cantitativ şi calitativ îi permite să fie considerată, într-o manieră profesională, piaţa europeană cu cea mai rapidă evoluţie, chiar dacă este încă mică şi se confruntă cu dificultăţi', a afirmat Sobolewski.
Şeful BVB a subliniat că nu este vorba de eliminarea unor bariere pentru fluxurile de capital, ci de implementarea unor măsuri care creează avantaj competitiv pieţei româneşti faţă de alte pieţe.
El a menţionat în acest sens două măsuri care, în opinia sa, fac din România un loc mai bun pentru a învesti, nu doar "o altă piaţă din Europa", respectiv eliminarea impozitului pe dividende, propusă în noul Cod Fiscal, şi crearea pieţei AeRO.
Impozitul zero pe dividende arată inteligenţa economică a Guvernului, care a făcut calculele corecte privind impactul versus efectele pozitive asupra solidităţii şi lichidităţii pieţei.
De asemenea, prin crearea AeRO se realizează rolul primordial al oricărei pieţe de capital, acela de a sprijini companiile să obţină finanţare, să atragă capital.
Referindu-se la tabloul macroeconomic, oficialul BVB a spus că România este un exemplu de creştere şi unul din puţinele exemple de creştere din regiune.
SURSA: Agerpres