După destrămarea Uniunii Sovietice, în 1992, Moscova a creat aceste unități regionale SOBR, arată publicația NationalInterest.
Majoritatea rușilor cred că singura forță antiteroristă a țării est unitatea de elită „Alpha” a FSB. Are deja un renume după ce a participat la criza constituțională din 1993, la asediul teatrului Duborvka din Moscova și la criza ostaticilor din Beslan. Alpha nu se ocupă însă de majoritatea incidentelor de terorism din Rusia. Responsabilitatea revine echipelor SOBR (Spetsial’nyy Otryad Bystrogo Reagirovaniya sau Special Squad, Rapid Reaction). Și se ocupă de la teroriștii ceceni adăpostiți în case, până la violența domestică. Nivelul de echipament și nivelul de instruire al acestor unități variază foarte mult, în funcție de amenințarea regiunii.
Olimpiada de la Moscova
Baza echipelor SOBR a fost pusă în anii 1970, în urma atacurilor teroriste de la Jocurile Olimpice de la München, din 1972. Înaintea Jocurilor Olimpice de vară din 1980, de la Moscova, prima unitate specială de poliție a fost creată sub autoritatea Ministerului de Interne sovietic, la 9 noiembrie 1978, sub numărul de comandă 0707.
Recruții au fost aduși din miliție și au trecut printr-un proces de selecție, fiind preferați cei care au activat în VDV (parașutiști) și în Armata Spetsnaz (SpN). În 1987, ca reacție la creșterea tensiunilor etnice și a criminalității, a fost creată unitatea OMON, redenumită în 1988 OMSN.
Ce s-a întâmplat după căderea URSS
În anii 90, schimbarea societății provocată de căderea URSS și ineficiența poliției în fața criminalității și infracționalității de la acea vreme au impus necesitatea formării unor echipe speciale. Acestea se bazau pe șablonul echipei de elită OMSN, care a fost redenumită apoi SOBR. Personalul acestor echipe era selectat din OMON. Unitățile SOBR au ajuns să lupte împotriva teroriștilor din Cecenia și Dagestan. Echipe SOBR din toată Rusia au servit în conflictul sîngeros din Cecenia ca echipe de asalt. Și-au demonstrat capacitățile și în cele mai importante acțiuni de luare de ostatici, inclusiv cea de spitalul Budionnovsk sau cea de la școala din Beslan, din Osetia de Nord. Începând din 2016, SOBR deține o forță de 87 de detașamente și aproximativ 5.200 de oameni.
Echipele din orașele bogate, precum SOBR ”Viking” din Kaliningrad, sunt dotate ca forțele speciale occidentale, cu arme și accesorii americane. Cele din orașe mai sărace, precum SOBR „Rubin” din Novgorod Oblast, au încă puști AK-74M din epoca sovietică. Cele mai bine dotate rămân cele din Moscova și Sankt Petersburg. Toți membrii SOBR sunt ofițeri de poliție și trec prin teste psihologice înainte de a se alătura unității. Grupurile de asalt sunt de obicei înarmate cu un scut balistic și diverse puști de asalt, pistoale și mitraliere, iar membrii SOBR sunt antrenați pentru lupta corp la corp.
SOBR se concentrează pe acțiuni tactice mici, cum ar fi salvarea ostaticilor, rezolvarea conflictelor armate și protecția martorilor (adăugată la sarcinile sale în 1995). În mare parte, au aceeași sarcină ca și echipa de elită Alpha a FSB-ului, doar că SOBR oferă răspuns la nivel regional în cazul unor astfel de evenimente.