Au apărut imagini în premieră legate de conflictul din Ucraina, pe care Kievul le-a ţinut secrete până acum.
Footage back from May, battles for The Snake Island. pic.twitter.com/ClaFIlGrco
— ТРУХА⚡️English (@TpyxaNews) August 19, 2022
Asaltul asupra Insulei Şerpilor de care Ucraina nu a vorbit deloc până acum
Este vorba despre luptele ce s-a dat între militarii ucraineni şi cei ruşi pe Insula Şerpilor. Totul a fost publicat pe canalul de Twitter al TRUHA News şi prezintă ciocniri dintre cele două tabere care ar fi avut loc în luna mai a acestui an.
Partea stranie este că nimeni dintre oficialii de la Kiev nu a vorbit până acum despre o astfel de acţiune a soldaţilor ucraineni pe Insula Şerpilor în luna mai. Până acum, se ştia doar că în acea perioadă au avut loc bombardamente aeriene intense, cu ajutorul avioanelor de luptă şi al dronelor.
În imaginile publicate vineri, pot fi văzuţi militarii ucraineni care au ajuns pe Insula Şerpilor şi sunt implicaţi în schimburi de focuri cu soldaţii ruşi. Se poate observa şi un sistem rusesc de apărare antiaeriană, un astfel de sistem fiind distrus de unul din bombardamentele aeriene ce au avut loc asupra insulei.
La acel moment, Rusia susţinea că trupele speciale ucrainene au atacat Insula Şerpilor înainte de 9 mai, însă atacul ar fi eşuat şî zeci de militari ucraineni şi-ar fi pierdut viaţa.
Plecarea ruşilor de pe Insula Şerpilor, gest de bunăvoinţă sau fugă pentru a-şi salva vieţile?
Insula Şerpilor a revenit sub controlul Ucrainei pe 30 iunie, fără luptă, la circa două luni după ce această filmare ar fi fost realizată.
După ce Ministerul Apărării de la Moscova transmitea, pe 30 iunie, că retragerea garnizoanei militare de pe Insula Şerpilor a fost „un gest de bunăvoință”, o zi mai târziu, un deputat rus din Crimeea afirma că totul a fost făcut pentru a salva viaţa luptătorilor ruşi.
Alexei Chernyak, deputat în Duma de Stat din regiunea Crimeea, a explicat că „după transferul de armament din țările occidentale în Ucraina, pentru a salva viețile personalului militar, a fost efectuată o operațiune de succes de retragere de pe insulă”.
„Tacticile în timpul ostilităților pot fi diferite. În timpul unei operațiuni militare, Rusia, în primul rând, se gândește să salveze viețile luptătorilor săi”, a adăugat deputatul rus.